Tanar de 19 ani retinut, dupa ce a incercat sa violeze o batrana de 85 de ani


Intră acum și în grupul de

 Poliţiştii Postului de Poliţie Ulma au fost sesizaţi marţi dimineaţă despre faptul că o femeie în vârstă de 85 de ani, din localitate, a fost victima unei agresiuni sexuale.

Potrivit IPJ Suceava, la nivelul Poliției orașului Vicovu de Sus a fost constituită o echipă operativă care a identificat victima la locuința sa situată în satul Nisipitu. Femeia a declarat poliţiştilor că în cursul serii de luni, un tânăr de 19 ani din localitate a intrat în locuinţa sa unde prin violenţă a încercat să o imobilizeze, să o dezbrace și să întrețină relații sexuale cu ea,  însă a reuşit  să fugă din casă.

Ea a fost prezentată Laboratorului de Medicină Legală Rădăuți, medicul legist  stabilind că “leziunile necesită 6-7 zile de îngrijiri medicale, loviturile nu sunt specifice agresiunii sexuale nefiind exclusă producerea lor în condițiile unei tentative de agresiune sexuală”.

Tânărul a fost reţinut pe bază de ordonanţă şi este cercetat pentru tentativă de viol, violare de domiciliu şi loviri sau alte violenţe. El a fost introdus în arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, mai precizează sursa citată.


Intră acum și în grupul de