Intră acum și în grupul de
Un număr de 20 de candidați, din cei 271 înscriși pentru a susține testarea, au absentat joi, de la examenul de definitivare în învățământ, susținut la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, iar un candidat a fost eliminat din examen, deoarece avea asupra sa o fițuică, a declarat purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Laura Hacman.
Potrivit sursei citate, proba scrisă a fost susținută la 38 de specializări.
Precizăm că la acestă testare au participat cadrele didactice stagiare, care funcţionează în unităţi de învăţământ ca titulari sau suplinitori. Cei mai mulţi candidaţi s-au înscris pentru examenul de limbi străine, urmat de învăţământ primar, educaţie fizică, învăţământ preşcolar, limba şi literatura română, matematică, psihopedagogie specială și religie.
Ca element de noutate, în acest an, media minimă de promovare trebuie să fie 8, faţă de 7, cât a fost în 2012. Potrivit modificărilor, dacă un candidat nu obţine media 8 la definitivat timp de şase ani, pierde dreptul de a mai susţine vreodată acest examen, neputând fi încadrat în învăţământ decât ca debutant, pe o perioadă determinată.
Examenul de definitivat este echivalentul primului grad didactic şi consfinţeşte statutul de profesor, după cel puţin un an de la intrarea în sistemul de învăţământ. Examenul de definitivat e unul obligatoriu pentru cineva care doreşte să lucreze în sistemul de învăţământ.
Tezele de examen se vor corecta în șase centre din țară.
Potrivit calendarului desfăşurării examenului naţional de definitivare în învăţământ, rezultatele se vor afişa în data de 23 iulie. În datele de 23 şi 24 iulie, candidaţii pot depune contestaţiile, urmând ca rezultatele finale să se afişeze în data de 27 iulie.
Anul trecut, la examenul de definitivat, promovabilitatea a fost de 60%.
Intră acum și în grupul de