Campania de promovare a Programului SAPARD


Intră acum și în grupul de

Dupa lansarea oficiala in cadrul Conferintei Nationale de la Bucuresti, centrul regional Iasi este ultima destinatie a campaniei de promovare a Programului SAPARD la nivel regional din cele sapte care au avut loc in cursul lunilor februarie si martie anul curent.

„Experienta a doi ani de implementare a Programului SAPARD a determinat adaugarea a noi elemente care sa fie prezentate potentialilor beneficiari intr-o suita de conferinte regionale care sa faca parte dintr-o ampla campanie de promovare. Programul SAPARD este primul exercitiu tehnic si de mentalitate absolut necesar in vederea integrarii europene ” a declarat Mihai Herciu, sef serviciu Asistenta Tehnica din cadrul Agentiei SAPARD.

In regiunea Biroului Regional de Implemetare a Programului SAPARD Iasi, care include judetele Iasi, Bacau, Vaslui, Neamt, Suceava si Botosani, au fost contractate 161 proiecte pe masura 2.1 „Dezvoltarea si imbunatatirea infrastructurii rurale” in valoare de 4.994,3 miliarde lei. Pe Masura 1.1. „Imbunatatirea prelucrarii si marketingului produselor agricole si piscicole” s-au contractat 24 proiecte cu valoarea totala de 954,1 miliarde lei. Sumele prezentate includ finantarea Uniunii Europene si a Guvernului Romaniei si partea de cofinantare a beneficiarilor.

Agentia SAPARD a efectuat plati la aceste proiecte in valoare de 47,9 miliarde lei pentru masura 2.1 si 33,3 miliarde lei – masura 1.1. Trebuie sa mentionam ca au fost evaluate si transmise alte 33 cereri de plata pentru proiecte pe masura 2.1. in suma de 190,9 miliarde lei si 9 cereri de plata pentru masura 1.1, in valoare de 83,6 miliarde lei.

La Biroul Regional de la Iasi au fost deja depuse patru proiecte pentru masura 3.1 „Investitii in exploatatiile agricole” si 5 proiecte pentru masura 3.4 „Dezvoltarea si diversificarea activitatilor economice care sa genereze activitati multiple si venituri alternative”.

Campania de promovare a Programului SAPARD si-a propus sa contribuie, sa conceapa si sa implementeze metode de crestere a vizibilitatii cerintelor si criteriilor de eligibilitate, dar si sa informeze potentiali beneficiari de oportunitatile si conditiile de accesare a fondurilor.

Teodor Robu, seful Biroului Regional 1 Nord-Est Iasi de a subliniat in cadrul conferintei ca „Programul SAPARD se afla la jumatatea perioadei de derulare si in momentul de fata este la maturitatea deplina a functionarii sale. Deocamdata, accesarea fondurilor, mai ales a celor comunitare, este complexa dar trebuie sa intelegem ca aceasta va deveni un lucru cat se poate de obisnuit, in viitorul european al Romanie”.

Programul SAPARD acorda asistenta financiara importanta pentru dezvoltarea agriculturii si a mediului rural, fiind vorba de peste 2 miliarde de euro (in perioada 2000 – 2006, pentru toate masurile Programului SAPARD). Prin acreditarea noilor masuri 3.1 si 3.4 posibilitatile de investitie practic se dubleaza.

„Eforturile sunt canalizate spre o dezvoltare rurala durabila si spre diversificarea activitatilor agricole, in acelasi timp cu realizarea tuturor standardelor de calitate ale Uniunii Europene. Putem spune ca deja incepem sa resimtim efectele benefice ale implementarii Programului SAPARD in regiunea Moldovei” a precizat subprefectul judetului Iasi, Corneliu Rusu Banu.

Campania de informare si publicitate pentru Programul SAPARD in Romania este finantata prin Masura 4.2. de asistenta tehnica din cadrul Programului SAPARD. Pentru aceasta Masura, care prevede si promovarea Programului SAPARD, sunt alocati in fiecare an aproximativ 761.250 mii de Euro. Autoritate Contractanta este Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, iar contractorul este Tempo Advertising. Valoarea contractului este de 199.000 Euro (aproximativ 7 miliarde de lei) si se desfasoara in perioada 03.12.2003 – 03.05.2004


Intră acum și în grupul de