Intră acum și în grupul de
Un tanar de 20 din Broşteni si-a dat ultima suflare în ambulanţa care îl transporta la spital, în urma unui accident rutier.
Potrivit IPJ Suceava, duminică, în jurul orei 23.30, pe raza oraşului Broşteni, în timp ce conducea autoturismul, pe fondul vitezei excesive, acesta a pierdut controlul asupra autovehiculului și s-a răsturnat în șanțul din partea stângă a șoselei, după care a ajuns în râul Bistrița.
Tânărul şofer a fost scos din autoturism şi transportat spre spital pentru îngrijiri medicale, dar a decedat ulterior în ambulanţă, a precizat sursa citată.
Intră acum și în grupul de