Incasarile din Bazar, tot mai mici, in urma lucrarilor de modernizare (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Încasările din Bazarul sucevean, unde s-au investit 2,5 milioane de euro în modernizare, sunt tot mai mici, a afirmat miercuri, primarul municipiului reşedinţă de judeţ, Ion Lungu. Potrivit acestuia, încasările din 2012 reprezintă 77 la sută din cele realizate în anul 2008, înainte de începerea modernizărilor.

Edilul-şef a precizat, într-o conferinţă de presă, că Administraţia pieţelor a încasat în anul 2008 suma de 5,2 milioane de lei din Bazar, în timp ce în anul 2012, încasările au fost de 3,8 milioane de lei.

Lungu a arătat că explicaţia încasărilor mai mici este criza economică, iar mulţi dintre proprietarii de firme ce funcţionează în Bazar nu fac faţă, dar şi că după modernizare numărul de chioşcuri din Bazar s-a redus.

Primarul a anunţat că în această toamnă urmează să fie modernizată Piaţa centrală care va fi încălzită, pentru aceste lucrări fiind alocată suma de un milion de lei.

El a arătat că această piaţă va fi împărţită modular pentru ca, pe perioada de iarnă, să fie încălzită pe porţiuni, în funcţie de numărul de comercianţi care îşi vor vinde produsele.


Intră acum și în grupul de