Crestinii ortodocsi praznuiesc, joi, Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul


Intră acum și în grupul de

Taierea capului Sf. Ioan BotezatorulCrestinii ortodocsi praznuiesc in data de 29 august, Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul, scrie crestinortodox.ro.

Potrivit sursei citate, este ultima mare sarbatoare din anul bisericesc, pentru ca pe 1 septembrie incepe un nou an. Ziua Taierii capului Sfantului Ioan Botezatorul este o zi de post. Ni se cere sa postim in aceasta zi, pe de o parte ca sa nu ne asemanam cu Irod, care din cauza ospatului fara masura, a cerut ca Salomeea sa-i danseze si drept rasplata i-a oferit capul Sfantului Ioan Botezatorul, iar pe de alta parte, ca sa ne asemanam cu viata infranata a lui Ioan.

Exista persoane care au sustinut ca ziua Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul prefigureaza Vinerea Patimilor. Si dupa cum postim in fiecare vineri, ca zi a rastignirii Domnului, tot astfel se cuvine sa postim si in aceasta zi.

Sursa citata mai arata ca, in afara posturilor de lunga durata, avem si posturi de o zi: miercurea, ziua in care Mantuitorul a fost prins; vinerea, ziua in care a fost rastignit; pe 14 septembrie – Inaltarea Sfintei Cruci, in amintirea Patimilor Mantuitorului; pe 5 ianuarie, in Ajunul Bobotezei, in amintirea postului pe care il tineau in vechime catehumenii care urmau sa fie botezati in ziua praznuirii Botezului Domnului.

Sunt si persoane care postesc si lunea, in ziua inchinata sfintilor ingeri.

Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul – traditii si obiceiuri

In ziua de 29 august, cand praznuim Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul, exista credinta in popor ca nu trebuie sa se foloseasca cutitul, totul se rupea cu mana. In popor se vorbea si de inceperea unui post, numit „de la cruce pana la cruce”, un post care tinea pana pe 14 septembrie (Inaltarea Sfintei Cruci), neconsemnat in calendarul crestin, care avea rolul de a-i curati pe cei care au savarsit omoruri sau alte pacate grave.

Tot in popor era intalnita si interdictia de a taia si manca fructe si legume cu forma rotunda, de exemplu pepenele nu era consumat in aceasta zi. Aceste obiceiuri nu au legatura cu Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie, deci, nu trebuie respectate.


Intră acum și în grupul de