Gospodarii incendiate intentionat la Sucevita si Darmanesti


Intră acum și în grupul de

Două gospodării au fost incendiate intenţionat vineri seara şi sâmbătă dimineaţa, pompierii reuşind, prin intervenţiile lor, să salveze casele de locuit.

Potrivit unui comunicat al ISU Suceava, Detaşamentul de pompieri Suceava a intervenit, vineri seara, cu două autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Dărmăneşti.

La sosirea pompierilor, ardeau şura şi adăpostul de animale, existând pericolul de propagare la locuinţă, iar în incendiu au ars cele două anexe, pe o suprafaţă de 60 metri pătraţi, 500 kilograme de furaje şi alte bunuri din gospodărie.

incendiu locuinta

Cauza probabilă a izbucnirii flăcărilor este folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

Sursa citată mai anunţă că în noaptea de vineri spre sâmbătă, Detaşamentul de pompieri Rădăuţi, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Suceviţa, a intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Suceviţa. La sosirea pompierilor, ardeau anexele gospodăreşti, existând pericolul de propagare la două case de locuit, iar în incendiu au ars adăpostul de animale şi acoperişul unei anexe, fiecare pe o suprafaţă de aproximativ 60 metri pătraţi. Au mai ars 15 metri cubi lemn de foc, două tone de furaje şi un metru cub lemn de construcţii. Focul a degradat pereţii locuinţei pe o suprafaţă de 20 metri pătraţi.

Şi în acest caz, cauza probabilă a izbucnirii flăcărilor este folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

 


Intră acum și în grupul de