Targul din Vicovu de Sus luat la puricat de politisti (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Poliţişti din cadrul Serviciilor de investigaţii criminale, investigarea fraudelor, ordine publică, rutier, arme, explozivi, substanţe periculoase şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, împreună cu lucrători de jandarmi, ai Biroului pentru Străini Suceava şi ai Direcţiei Sanitar Veterinare Suceava, au efectuat, sâmbătă, o acţiune cu efective mărite pe raza oraşului Vicovu de Sus în contextul desfăşurării  târgului organizat la nivel local pentru prevenirea ilegalităţilor şi identificarea celor care încalcă legislaţia.

Astfel, timp de şase ore au fost organizate cinci filtre rutiere prin care s-au controlat peste 300 de vehicule, în special cele de transport persoane şi marfă.

În cadrul activităţilor au fost constatate două infracţiuni, pentru care s-au întocmit dosare de cercetare penală şi au fost aplicate 64 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 24.840 lei.

Din târgul organizat în localitate au fost confiscate bunuri în valoare de 2.442 lei.

În cadrul activităţilor pe linie rutieră au fost reţinute cinci permise de şi a fost retras un certificat de înmatriculare. Totodată,  au fost depistate comercializând diverse produse, în Piaţa agroalimentară Vicovu de Sus, două persoane din Ucraina, acestea fiind sancţionate de poliţişti cu1.000 lei. Totodată, având în vedere faptul că acestea nu au respectat scopul pentru care au obţinut viza, au fost conduse la sediul Biroului pentru Străini Suceava unde le-au fost revocate vizele, fiindu-le emise decizii de returnare de pe teritoriul României.


Intră acum și în grupul de