Un tanar beat a rupt cu masina un stalp al retelei electrica in comuna suceveana Preutesti


Intră acum și în grupul de

Un tânăr în vârstă de 23 de ani din comuna Mălini este cercetat de poliţişti după ce duminică dimineaţa, fiind băut, a intrat cu maşina, în satul Huşi, comuna Preuteşti, într-un stâlp E-ON.

Poliţiştii care au verificat incidentul au constatat că un autoturism cu număr de înmatriculare provizoriu era intrat cu partea din faţă în gardul unei proprietăţi, iar stâlpul de susţinere a reţelei electrice era rupt. Autoturismul era descuiat şi în interiorul acestuia nu se afla nici o persoană.

accident 2.JPG

Pentru înlăturarea oricărui pericol, la faţa locului a fost chemată o echipă  a E-ON Suceava, care a remediat defecţiunea în sensul că a fost întreruptă alimentarea cu energie electrică pe reţea, pentru două imobile, unul dintre acestea fiind nelocuit.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că autoturismul aparţine lui Vasile Z., de 23 ani, din comuna Mălini, care a fost chemat la faţa locului, acesta confirmând că a condus autoturismul şi în timp ce se deplasa a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, în curbă

Întrucât era vizibil că a consumat alcool, tânărul fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 


Intră acum și în grupul de