Copil de sapte ani din Patrauti atacat si muscat de mai multe ori de un caine scapat dintr-o curte


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Dărmăneşti au fost sesizaţi joi de Viorica R., din comuna Pătrăuţi despre faptul că nepotul ei B.I., de 7 ani, localnic a fost muşcat de câinele unui localnic.

  1. caine rau

În urma primelor verificări  a rezultat că femeia care a reclamat cazul locuieşte cu fiica şi copii acesteia, pe aceiaşi uliţă cu Florin B., iar marţi l-a trimis pe nepotul său de şapte ani la un magazin din apropiere după  cumpărături, iar la întoarcere, ajungând în dreptul locuinţei vecinului, copilul a fost atacat de câinele acestuia, care scăpase din lanţ şi se afla la colţul străzii.

Din cele declarate de copil rezultă că acel câine se afla la colţul străzii şi când a trecut pe lângă el a sărit şi l-a muşcat de mai multe ori.

În urma leziunilor suferite, bunica a plecat cu copilul la spital unde i s-au acordat primele îngrijiri medicale, fiind diagnosticat cu ,,plăgi muşcate, coapsă stângă, torace posterior, produse de un câine identificabil din mediu rural’’.

În cauză s-a întocmit dosar penal, cauza urmând să fie soluţionată procedural.


Intră acum și în grupul de