Intră acum și în grupul de
Poliţiştii din Ilişeşti au intervenit în noaptea de sâmbătă săre duminică, în jurul orei 1, la o cabană unde s-a produs un scandal între două grupuri de tineri, unul din Salcea şi altul din Ilişeşti.
Cu ocazia verificărilor, poliţiştii au stabilit faptul că în jurul orei 01.00, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, între două grupuri de persoane din oraşul Salcea, respectiv din comuna Ilişeşti, s-a iscat un scandal, moment în care unul dintre localnici, a lovit cu cuţitul patru persoane din celălalt grup.
Agresorul a fost deposedat de cuţit de un angajat al localului, iar grupul de tineri din Ilişeşti, a plecat spărgând geamul termopan al celor două uşi de la intrare şi distrugând o masă aflată în holul cabanei.
Cele patru victime ale agresiunii au fost transportate cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Suceava unde s-a constatat că Mihai B., de 24 ani din oraşul Salcea prezenta plagă tăiată gamba stângă şi coapsa dreaptă, Andrei C. , de 27 ani din oraşul Salcea – contuzie antebraţ drept şi contuzie buză superioară, Sebastian H., de 26 ani din oraşul Salcea – contuzie abdominală prin agresiune, fără a rămâne internaţi.
Un al patrulea rănit, Ionuţ V., de 23 ani din municipiul Suceava a fost diagnosticat cu plagă înjunghiată abdominală, fără a-i fi pusă viaţa în pericol.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au reuşit identificarea a doi dintre suspecţi, respectiv Ioan Z. de 23 ani şi Dragoş Z. de 28 ani, ambii din comuna Ilişeşti, care au recunosc parţial comiterea faptelor.
În prezent sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de ”ultraj contra bunelor moravuri”, ”distrugere” şi ”loviri sau alte violenţe”.
Intră acum și în grupul de