Intră acum și în grupul de
Două tinere au fost rănite grav, iar un alt tânăr a fost rănit uşor în urma unui accident rutier produs, marţi seara, în comuna suceveană Brodina, după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit de stâlpul unei porţi.
Potrivit IPJ Suceava, un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Vicovu de Sus, conducea, marţi seara, un autoturism pe DJ 209 G, în comuna Brodina şi din cauză că nu a adaptat viteza la condiţiile de drum într-o curbă la dreapta, maşina a părăsit şoseaua şi s-a izbit în stâlpul unei porţi şi apoi într-un gard de lemn.
În urma producerii accidentului, cele două pasagere aflate în autoturism au fost rănite grav, respectiv o tânără în vârstă de 20 de ani, din Vicovu de Sus a fost diagnosticată cu ”observaţii fractură semi-bazin drept, fractură gleznă dreaptă, plăgi multiple coapsă dreapta” şi necesită 40-45 de zile de îngrijiri medicale, iar cealaltă în vârstă de 19 ani, din Vicovu de Sus, a fost diagnosticată cu ”observaţii fractură deschisă femur stâng, traumatism coloană lombară” şi necesită 30-40 de zile de îngrijiri medicale.
Totodată, şoferul maşinii a fost rănit uşor şi necesită 3-5 zile de îngrijiri medicale.
Sursa citată precizează că în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat că şoferul avea o alcoolemie de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Intră acum și în grupul de