Intră acum și în grupul de
Subprefectul PSD, Mihai Grozavu, a declarat ca foarte multi dintre sucevenii ale caror bunuri au ramas pe teritoriul Basarabiei, Bucovinei de Nord si Tinutului Herta, si pot obtine despagubiri si compensatii banesti, potrivit legii 290/2003, nu au acte doveditoare in sprijinul cererilor depuse si trebuie sa apeleze la Arhivele de Stat din Cernauti. El a spus ca de la intrarea in vigoare a respectivului act normativ, in august 2003, la Prefectura au fost inregistrate 738 de cereri, formulate de familiile persoanelor care au fost deposedate abuziv de bunuri imobile, ca urmare a parasirii fortate a Basarabiei, nordului Bucovinei sau Tinutului Herta, iar pina acum au fost verificate aproximativ o suta de dosare. Sucevenii solicita despagubiri de peste 160 de miliarde de lei, pentru 6 mii de hectare de terenuri agricole si forestiere, constructii si terenuri aferente acestora, precum si pentru recoltele neculese. Cererile mai pot fi depuse pina pe 16 mai, iar actele in baza carora se solicita despagubirile pot fi atasate la dosar pina pe 18 noiembrie. De remarcat este faptul ca nici pina la aceasta data nu au aparut insa normele metodologice de aplicare a legii 290. Actul normativ in cauza vizeaza acordarea de despagubiri sau compensatii persoanelor ale caror bunuri au ramas pe teritoriul actual al Ucrainei dupa cel de-al doilea razboi mondial si ca urmare a aplicarii Tratatului de Pace intre Romania si Puterile Aliate si Asociate, semnat la Paris in data de 10 februarie 1947.
Intră acum și în grupul de