Intră acum și în grupul de
Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor şi ambasadorul Irlandei în România, Gerard Corr, au participat, sâmbătă, în Suceviţa, la o acţiune de strângere fonduri pentru persoanele cu dizabilităţi.
Evenimentul “Drumeţie pentru O nouă Viaţă”, organizat de Fundaţia „O nouă viaţă”, în parteneriat cu Primăria Suceviţa, Camera de Comerţ şi Industrie Suceava şi Consiliul Judeţean Suceava, a fost unul special datorită implicării fiecărui participant care a luat parte la drumeţie în vederea strângerii de fonduri pentru îmbunătăţirea vieţii persoanelor cu dizabilităţi.
Drumeţia a constat în parcurgerea unui traseu montan de 2-3 ore, de dificultate medie, în localitatea Suceviţa. Prin această acţiune s-a dorit construirea unui sentiment de comunitate, sensibilizarea societăţii şi consolidarea relaţiilor sociale între diferite grupuri.
La eveniment au luat parte preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, prefectul de Suceava, Florin Sinescu, ambasadorul Irlandei în România, Gerard Corr, prim secretarul Ambasadei Irlandei, David Costello, directorul Adjunct al CCI, Lucian Grigoriu, primarul comunei Suceviţa, Dorin Pânzar, viceprimarul oraşului Siret, Leonard Cristian Mocrei, precum şi numeroşi reprezentanţi ai vieţii sociale, culturale şi a mediului de afaceri din ţară şi străinătate.
Fondurile primite în urma desfăşurării acestei acţiuni vor fi folosite pentru achiziţionarea unui minibus utilat cu rampă pentru persoanele aflate în scaun cu rotile, crearea unui fond medical, dezvoltarea Centrului Socio – Vocaţional, dezvoltarea unei sere complet utilate, precum şi sprijinirea programului comunitar prin care vor oferi o masă caldă şi alimente persoanelor defaforizate din comunitate.
Intră acum și în grupul de