Intră acum și în grupul de
Peste 19.000 de cereri de retrocedare pentru aproape 40.000 de ha în baza Legii 165/2013 au fost centralizate în judeţ, a declarat prefectul Sucevei Florin Sinescu.
În cadrul unei conferinţe de presă, reprezentantul Guvernului în teritoriu, a arătat că în ceea ce priveşte aplicarea Legii 165/2013 pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, în judeţ au fost identificate 19.219 cereri pentru 38.389 hectare de teren, din care 17.622 teren agricol şi 20.767 de ha de terenuri forestiere.
Sinescu a ţinut să precizeze că în această statistică nu a fost inclus litigiul pentru 166.000 de hectare de pădure revendicate de Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj.
În judeţul Suceava, prin legile de restituire a proprietăţii, au fost depuse 323.591 de cereri din care au fost validate de Comisia judeţeană de fond funciar un număr de 188.550 de cereri pentru o suprafaţă totală de 316.057 de hectare, din care 189.520 de hectare de terenuri agricole şi 126.538 de hectare de terenuri forestiere.
Legea 165/2013 pentru finalizarea procesului de restituire a fost adoptată în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului în 17 aprilie.
Intră acum și în grupul de