Suceveanul care a batut un politist pentru ca i-a facut dosar penal a fost arestat preventiv


Intră acum și în grupul de

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au dispus  punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Vasile Hriţuc, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, a anunţat, vineri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.

Hriţuc a fost reţinut joi de procurori, pentru 24 de ore, iar vineri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a solicitat Judecătoriei Suceava luarea măsura arestării preventive a inculpatului, care a admis cererea procurorilor şi  a dispus arestarea preventivă a agresorului pentru o perioadă de 29 de zile.

pumn

Sursa citată menţionează că din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, s-a reţinut că în noaptea de 11.09.2013, Hriţuc s-a deplasat la domiciliul unui agent de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Suceava – Secţia de Poliţie Burdujeni, unde, în scara blocului, în jurul orelor 23:20, i-a aplicat acesteia din urmă mai multe lovituri cu pumnii în zona feţei, cauzându-i astfel leziuni traumatice care, potrivit raportului de constatare medico-legală întocmit în cauză, au necesitat 9-10 zile de îngrijiri medicale, fapta fiind comisă pe fondul nemulţumirilor inculpatului legate de instrumentarea de către agentul de poliţie a unei lucrări repartizate cu prilejul exercitării atribuţiilor de serviciu.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava precizează că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 


Intră acum și în grupul de