Procurorii suceveni au trimis in judecata patru traficanti de persoane


Intră acum și în grupul de

Seful Biroului de Combaterea Crimei Organizate si Antidrog din Parchetul Tribunalului Suceava, procuror Marius Cazac ,a declarat, joi, ca in perioada august-noiembrie 2003, Ioachim Corduneanu (53 ani) din comuna suceveana Dumbraveni si George Nedelcea din municipiul Giurgiu au racolat patru persoane din judetul Suceava , din care una minora, promitindu-le locuri de munca in Italia „ca dame de companie” si ospatarite.

Ulterior, in Italia au ajuns doar trei femei care au fost preluate de Mihai Ragalie din Giurgiu ce detinea un apartament in suburbia orasului Milano, San Donato. Potrivit cercetarilor, acesta le-a luat celor trei sucevence pasapoartele , apoi le-a obligat sa practice prostitutia pe strada, insusindu-si banii proveniti din aceasta activitate.

Una din cele trei victime, Maria Elena Petraru (28 ani) din comuna suceveana Dumbraveni a reusit sa recupereze pasapoartele si a fugit impreuna cu celelalte doua la o alta romanca Ileana Pop din Giurgiu care traia in concubinaj cu un cetatean albanez, Dedja Olbi, in orasul italian Bologna.

Anchetatorii au stabilit ca ulterior, in urma unei intelegeri cu Pop si Dedja, fosta victima traficata, Maria Elena Petraru a racolat, in perioada septembrie 2003-ianuarie 2004, prin intermediul lui Ioachim Corduneanu, cel care o racolase sa plece in Italia, alte patru femei din judetele Suceava si Botosani, promitindu-le locuri de munca in Italia ca ospatarite, din care trei au ajuns pe cheltuiala traficantilor in Italia fiind exploatate din punct de vedere sexual, iar doua au reusit sa revina in Romania dupa ce traficantii au pretins o suma de bani sotului unei dintre victime.

Procurorul sucevean Marius Cazac a spus , joi, intr-o conferinta de presa ca Maria Elena Petraru, Ioachim Corduneanu si George Nedelcea au fost trimisi, miercuri, in judecata in stare de arest preventiv fiind invinuiti de trafic de persoane si trafic de minore.

Cazac a spus ca Vasilica Olteanu din municipiul Giurgiu a fost trimisa in judecata in stare de libertate fiind acuzata trafic de minori. Ancheta a stabilit ca la inceputul lunii august 2003, aceasta, impreuna cu sotul sau Adrian si suceveanul Ioachim Corduneanu au racolat o minora din judetul Suceava careia i-au promis un loc de munca in Italia ca ospatarita .El a spus ca potrivit cercetarilor minora a ajuns in Italia pe cheltuiala celor doi soti si a lui Nedelcea si a fost preluata de Mihai Ragalie care a obligat-o sa se prostitueze.

De remarcat este ca traficantii obtineau din exploatarea sexuala a fiecarei dintre femeile racolate sume cuprinse intre 2000 si 10 000 de euro lunar.

„In aceasta cauza se continua cercetarile si in privinta Ilenei Pop, Adrian Olteanu si Mihai Ragalie din Giurgiu care se sustrag urmaririi penale.Urmeaza sa ne adresam Tribunalului Suceava cu propunere de arestare in lipsa, fiind singurul temei legal pentru darea in urmarire nationala si internationala , aducerea lor in fata instantei si tragerea la raspundere a acestora”, a mai spus procurorul sucevean Cazac.


Intră acum și în grupul de