Intră acum și în grupul de
Ziua Bucovinei şi Ziua Naţională vor fi marcate în acest an, în Suceava, prin evenimente de amploare. Anunţul a fost făcut joi, în cadrul unei conferinţe de presă comună susţinută de preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, prefectul de Suceava, Florin Sinescu şi primarul Sucevei, Ion Lungu.
Nechifor a salutat votul de miercuri al Senatului, pentru aprobarea legii privind Ziua Bucovinei şi şi-a exprimat încrederea că până în data de 28 noiembrie, legea va fi adoptată şi de Camera Deputaţilor pentru ca la 95 de ani de la Marea Unire să se poată serba, oficial, Ziua Bucovinei. El a spus că în 28 noiembrie, vor fi organizate la Suceava evenimente de mare amploare de identitate locală şi naţională, urmând să fie organizate manifestări culturale, ştiinţifice, o şedinţă festivă a Consiliului Judeţean Suceava, dar şi spectacole.
Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a arătat că în 28 noiembrie va fi organizat Colegiul Prefectural pentru marcarea Zilei Bucovinei, dar va fi vernisată în holul Palatului Administrativ şi o expoziţie cu documente din Arhiva de stat.
Primarul Ion Lungu a anunţat că în 28 noiembrie Consiliul local se va întruni în şedinţă şi a apreciat că, odată cu apropierea de împlinirea a o sută de ani de la Unirea din 1918, manifestările legate de sărbătorirea acestui eveniment trebuie să crească în amploare. „Cred că trebuie să facem mai multe pentru Bucovina”, a spus Lungu.
Reprezentanţii autorităţilor sucevene au mai anunţat că de Ziua Naţională, va fi organizată, în municipiu, o defilare a unităţilor cu tehnică militară a structurilor militare din judeţ, vor fi oferite sucevenilor porţii de fasole cu cârnaţi, sau fasole simplă pentru cei care ţin post, iar seara vor fi aprinse luminile în bradul de Crăciun.
Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a mai declarat că din 6 decembrie se deschide Trâgul de Crăciun în centrul Sucevei, iar în 18 decembrie va fi organizată Ziua Minorităţilor, cu un spectacol itinerant al minorităţilor din judeţ. „Bucovina este o regiune a minorităţilor. E un brand pe care trebuie să-l promovăm mai bine şi să-l înţelegem mai bine”, a mai spus Nechifor.
Senatul a decis, miercuri, în calitate de primă cameră sesizată a unei iniţiative legislative, ca în data de 28 noiembrie a fiecărui an să fie sărbătorită Ziua Bucovinei.
Plenul Senatului a aprobat un amendamentul potrivit căruia Parlamentul, preşedintele României, Guvernul şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot organiza manifestări prilejuite de această sărbătoare, fondurile necesare urmând a fi asigurate din bugetele locale sau din bugetul autorităţilor şi instituţiilor publice. Potrivit expunerii de motive, ziua de 28 noiembrie, data la care Bucovina a revenit la România în 1918, reprezintă o sărbătoare anuală pentru toţi bucovinenii, dar şi pentru cei „care simt şi respectă istoria Bucovinei”. „Bucovina a fost uitată ca importanţă istorică pentru poporul român, iar fărâmiţarea ei ca urmare a evenimentelor din 1940 a fost ştearsă din memoria politicienilor şi autorităţilor române. Bucovina are nevoie de legi prin care să fie scoasă în evidenţă, să fie identificată ca o regiune aparte a României, o regiune cu propria ei viaţă, însufleţită de oamenii şi obiceiurile acestor meleaguri”, se mai arată în documentul citat.
Intră acum și în grupul de