Intră acum și în grupul de
„Cele peste 50 de titluri reprezinta carti noi cu povesti ilustrate si carti de colorat de peste un milion de lei”, a precizat Barba, candidat al PD pentru Consiliul Local Municipal Suceava, care a adaugat ca pentru eficientizarea procesului educativ s-ar impune infiintarea de biblioteci in fiecare gradinita. Vicepresedintele PD Suceava a mentionat ca membrii de partid se vor implica in aceste zile intr-o actiune de colectare de carti care vor fi distribuite unei gradinite din cartierul Burdujeni si elevilor de la scoala din Moara. „Cu sprijinul domnilor Paul Balan si Constantin Enea vor beneficia de carti prescolari de la o gradinita din Burdujeni. Elevii de la scoala din Moara vor putea sa citeasca din cartile ce vor ajunge la ei. Vor fi oferite, in doua etape, peste 100 de carti, selectate in special pe baza bibliografiei scolare”, a spus Barba. Candidatul PD la Consiliul Local Suceava considera ca aceasta activitate ar putea capata un caracter permanent si solicita celor care au posibilitati sa doneze carti pentru copiii si elevii suceveni. „Realitatea socio- economica face ca tot mai putini cetateni sa-si poata cumpara o carte. Elevii,studentii si pensionarii sint categoriile cele mai afectate din acest punct de vedere si avem datoria morala sa-i ajutam”, a conchis Barba.
Intră acum și în grupul de