Intră acum și în grupul de
„Timpul este foarte scurt, mai avem doar o saptamina la dispozitie, iar volumul de munca este mare pentru noi care nu dispunem de logistica de care dispune PSD”, a declarat presedintele interimar al organizatiei judetene a PNTCD, Eugen Nisioi, care a adaugat ca nu este normal sa se schimbe regulile in timpul jocului. Nisioi a mentionat ca taranistii s-au gindit la un moment dat chiar sa boicoteze alegerile in judetul Suceava. La rindul sau, prim vicepresedintele PNTCD Suceava, Petru Juravlea, a spus ca prin completarea de catre candidati a declaratiilor de avere se depune „un volum de munca absolut inutil, care nu ajuta cu nimic la combaterea coruptiei”. Juravlea a precizat ca exista probabilitatea ca din cauza volumului mare de munca, PNTCD sa nu poata depune in unele comune liste complete de candidati pentru Consiliul Local. Candidatul PNTCD la functia de primar al municipiului Suceava, Eugen Girigan, apreciaza ca decizia Guvernului este „total lipsita de logica” si crede ca unii candidati, mai ales cei de pe locurile neeligibile, vor refuza sa completeze astfel de declaratii de avere.
Intră acum și în grupul de