Accident cu doi raniti la Vadu Moldovei dupa ce o masina a intrat intr-un sant


Intră acum și în grupul de

Un tânăr în vârstă de 23 de ani din municipiul Piatra Neamţ, care conducea duminică dimineaţa un autoturism în localitatea Vadu Moldovei a fost rănit în urma unui accident rutier.

accident sant drenaj

Poliţiştii au stabilit că tânărul, care avea permis din anul 2012, în timp ce conducea pe DN 2 în localitatea Vadu Moldovei, a pierdut controlul asupra direcţiei, a intrat în şanţul din stânga în sensul lui de deplasare, după care a intrat în coliziune cu un podeţ din beton.

În urma impactului şoferul a fost rănit, iar un alt tânăr de 23 de ani, pasager, a fost rănit uşor.

Din cauza stării medicale în care se afla şoferul nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest, dar i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.


Intră acum și în grupul de