Intră acum și în grupul de
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Suceava l-au prins în flagrant, duminică seară, în zona unui bar din Cartierul Obcine, din municipiul Suceava, pe Z.Gheorghe, de 57 ani, din localitate, care avea asupra lui o armă de vânătoare dezasamblată și fără muniția aferentă, pe care intenționa să o comercializeze pentru suma de 200 euro.
Potrivit IPJ Suceava, din primele cercetări a rezultat că arma în cauză a fost procurată de făptuitor din Grecia și introdusă ilegal în România cu autocarul, în bagajul personal, în luna mai 2013 prin Vama Giurgiu.
Făptuitorul a lucrat în Grecia în perioada 1993-2013, unde a fost autorizat să dețină arme și muniții în baza permisului de armă emis de autoritățile elene la 07.08.2012 cu termen de valabilitate 07.08.2022, și în care are înscrisă și arma identificată asupra sa.
Acesta a declarat că întrucât avea permis de armă emis de autoritățile elene, nu cunoștea faptul că în România menținerea acestui drept presupune o nouă autorizare.
Arma a fost ridicată în vederea confiscării şi continuării cercetărilor, mai precizează sursa citată.
Intră acum și în grupul de