Intră acum și în grupul de
Destinaţia Şaru Dornei, care a câştigat locul patru în cadrul concursului EDEN 1, de Destinaţii Europene de excelenţă organizat de Autoritatea Naţională în Turism, va fi inclusă în Reţeaua EDEN atât la nivel european cât şi naţional.
Într-un răspuns al ministrului pentru IMM-uri şi Turism, Maria Grapini, la solicitarea deputatului PC, Cezar Cioată, privind promovarea zonei Dornelor, se arată că destinaţia Şaru Dornei, care a câştigat în anul 2013 locul al patrulea în cadrul EDEN1, va fi invitată în perioada 14-17 noiembrie la Târgul de Turism al României şi va fi premiată cu o diplomă.
Totodată, Şaru Dornei primeşte sigla EDEN la fel ca şi celelalte destinaţii din Europa care reprezintă un punct de plecare în excelenţă în turism.
Mai mult, ministrul susţine că zona Valea Bistriţei, Vatra Dornei-Broşteni-Poiana Largului se află în apropierea a două rute culturale, Ruta de Pelerinaj Fecioara Maria şi Ruta Bisericilor cu Fresce Exterioare din Bucovina care vor fi dezvoltate în cursul anul 2014.
În răspuns, Maria Grapini reaminteşte că în judeţul Suceava s-au investit fonduri din partea ministerului pentru pârtii la Câmpulung Moldovenesc şi Suceviţa, unde finanţarea a fost sistată din cauză că s-au diminuat fondurile ministerului, dar şi la Mălini, unde investiţia a fost finalizată.
Ministrul mai arată că instituţia pe care o conduce a finanţat confecţionarea şi instalarea unui număr de 131 de indicatoare rutiere pentru 44 de monumente istorice aflate pe teritoriul judeţului Suceava.
Intră acum și în grupul de