Onofrei introduce recurs la hotarirea instantei in procesul cu CJ Suceava


Intră acum și în grupul de

Liberalul a recurs la instanta dupa ce presedintele Consiliului Judetean, Gavril Mirza, a refuzat sa-i ofere o serie de informatii cu privire la proiectul „Suceava- utilitati si mediu la standarde europene”, respectiv studiul de fezabilitate, proiectul de contract sau contractul de finantare, actele privind implicarea financiara si administrativa a fiecarei comunitati locale in acest proiect, raportul comisiei de evaluare si a expertului independent pentru selectarea finantatorului. Tribunalul a considerat nefondata solicitarea lui Onofrei deoarece documentele solicitate in baza Legii accesului la informatiile publice sint trecute prin dispozitia presedintelui Consiliului Judetean in categoria secrete de serviciu. Onofrei a declarat ca a ramas surprins de hotarirea Tribunalului, deoarece, spune el, de la primul termen al procesului nu a mai fost citat de instanta. „Nu am mai fost citat in proces dupa primul termen. Oricum eu voi face recurs la hotarirea Tribunalului chiar daca actiunea nu are obiect deoarece contractul nu e valabil, iar dupa 6 iunie o sa facem noi un contract corespunzator cu respectarea tuturor prevederilor legale”, a declarat Onofrei, care a adaugat „Motivatia instantei este ciudata pentru ca cererea mea era indreptatita deoarece era acelasi lucru ca si cum completul de judecata ar fi obligat sa dea o solutie fara sa aiba dosarul in fata”.


Intră acum și în grupul de