Intră acum și în grupul de
În zece localități din zona de munte a județului Suceava, alimentarea cu energie electrică a fost afectată din cauza vântului puternic înregistrat în noaptea de luni spre marţi.
Potrivit prefectului de Suceava, Florin Sinescu, au fost înregistrate 30 de deranjamente, din care 16 deranjamente colective şi 14 deranjamente individuale.
Totodată, au fost afectate 18 posturi de transformare și au fost semnalate 8 căderi de arbori peste conductorii electrici.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a arătat că se acţionează cu 27 de echipaje pentru remedierea avariilor și că toate intervențiile vor fi soluționate în cursul zilei de marți.
Sinescu a mai precizat că sunt afectați 300 de consumatori.
Intră acum și în grupul de