Nechifor a prezentat principalele obiective de investitii in judetul Suceava la Forumul Economic al Oamenilor de Afaceri din China si din Europa Centrala si de Est


Intră acum și în grupul de

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Ioan Nechifor, a luat parte, marţi, la cea de-a treia ediţie a Summit-ului de Cooperare China – Europa Centrală şi de Est la Bucureşti, unde a prezentat, oamenilor de afaceri din China, dar şi din statele europene participante, un portofoliu de proiecte de atractivitate ca investiţii, se arată într-un comunicat de presă al CJ Suceava.

forum turism Bucuresti

Cu ocazia organizării Summit-ului de Cooperare China – Europa Centrală şi de Est la Bucureşti s-au desfăşurat şi lucrările Forumului Economic al Oamenilor de Afaceri din China şi din Europa Centrală şi de Est care s-a bucurat de prezenţa prim-ministrului Republicii Populare Chineze,  Li Keqiang, prim-ministrului României, Victor Ponta, cât şi a altor oficialităţi  de prim rang din ţările Europei Centrale şi de Est şi din China, reprezentanţi ai sectorului privat, financiar-bancar, ai asociaţilor şi organizaţiilor patronale din următoarele domenii strategice: infrastructură şi transport, energie, agricultură, turism şi IT&C.

„Forumul Economic al Oamenilor de Afaceri din China şi din Europa Centrală şi de Est a reprezentat o excelentă oportunitate pentru analiza ultimelor tendinţe din domeniul promovării investiţiilor şi dezvoltării infrastructurii, precum şi o platformă pentru lansare de proiecte concrete de importanţă naţională şi regională, pentru susţinerea priorităţilor specifice ale sectorului public şi privat din China şi Europa Centrală şi de Est”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Ioan Nechifor.

forum

Fiind cea mai mare întâlnire ce a fost organizată în România în sens de relaţii directe pe zona de afaceri dintre cele două state, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Ioan Nechifor, a prezentat câteva elemente de atractivitate ca investiţii cum ar fi Safari Park Adventure, proiect ce se va dezvolta la Păltinoasa, sisteme energetice eficiente – fabrica de agropeleţi care să fie utilizaţi pentru producerea de agent termic în primă fază la centrele din subordinea Consiliului Judeţean Suceava şi care poate fi dezvoltată ulterior. Pe lângă aceste proiecte au mai fost prezentate pârtia de schi din masivul Rarău, Centrul Zonal de Radioterapie, construirea Campusului II al Universităţii „Ştefan cel Mare”, precum şi înfiinţarea unui parc agricol la nivelul judeţului Suceava.


Intră acum și în grupul de