Intră acum și în grupul de
Sărbătorile de iarnă sunt un izvor nesecat de datini şi obiceiuri tradiţionale, care transformă aceste zile în cea mai frumoasă perioadă din an.
Sfârșitul săptămânii trecute a fost mai mult decât generos în ceea ce privește bucuria pe care au făptuit-o membrii grupurilor folclorice cu obiceiurile de iarnă din județul Suceava în rândurile românilor iubitori de tradiție.
În centrul Focşaniului a avut loc “Festivalul Naţional de Datini şi Obiceiuri de Iarnă”. Desfăşurat în Sala Balada, festivalul s-a bucurat de prezenţa unui număr impresionant de spectatori care au fost introduşi în atmosfera sărbătorilor de iarnă cu ajutorul artiştilor care au urcat pe scenă. Juriul condus şi în acest an de Elize Stan, realizator de emisiuni de specialitate în cadrul Televiziunii Romane, a acordat trofeul festivalului Ansamblului “Bistriţa Aurie” de la Ciocăneşti, judeţul Suceava, condus de d-l instructor Lupescu Petru. Ansamblul a adus pe scena focşăneană datini şi obiceiuri din zona Vatra Dornei – Bucovina.
Juriul a apreciat ineditul obiceiurilor prezentate, originalitatea costumelor şi a recuzitei utilizate de către membrii grupurilor (cetelor) şi a jocurilor, măiestria privind adaptarea şi prezentarea lor scenică, gradul emoţional şi nivelul de influenţare a tinerei generaţii prin practicarea datinilor şi obiceiurilor de iarnă preluate de la străbuni.
Sâmbătă, 14 decembrie , Consiliul Judeţean Iaşi, Primăria Iaşi, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi au organizat cea de-a XLVI-a ediţie a Festivalului folcloric „Datini şi obiceiuri de iarnă”. La eveniment au participat 18 alaiuri din diferite zone ale ţării şi din Republica Moldova, printre ele numărându-se şi trei din judeţul Suceava.
Festivalul a început cu parada ansamblurilor participante pe traseul Palatul Culturii – Bulevardul Ştefan cel Mare – Piaţa Unirii – Casa de Cultură a Studenţilor. Din judeţul Suceava au participat Grupul „Străjerii” din Dolheştii Mici, Alaiul de obiceiuri din Capu Codrului şi Ansamblul de obiceiuri „Cetina”din Vama care, prin prestaţii artistice de excepţie au ridicat sala în picioare.
În folclorul românesc, colindatul de Crăciun este cel mai important ciclu sărbătoresc popular tradiţional, cel mai bogat şi colorat prilej de manifestări folclorice. Un festival de colinde înseamnă o mare bucurie împărtăşită, dăruită celor dragi.
„Sub zare de soare“ s-a intitulat noua ediție a sărbătorii colindului, un festival de anvergură națională organizat la Slobozia unde au participat peste 300 de colindători. „Ceata de la Boroaia ” însoțită de renumitul interpret de muzică populară din Bucovina, Călin Brăteanu, a realizat un spectacol deosebit atât în parada măștilor, cât și pe scena Casei de Cultură din Ialomița.
“Ceata de la Boroaia ” și “Capra de la Mălini” , prezente în Piaţa Sfatului din Braşov la finele săptămânii au demonstrat cât de importante sunt tradiţiile la sat şi cât de mândre sunt de obiceiurile de Crăciun. Frumuseţea datinilor şi a obiceiurilor, a costumelor cu întreaga lor recuzită, spectaculozitatea şi ineditul au făcut din acest program un veritabil eveniment cultural.
„Urăturile frumoase de la moși strămoși rămase , de la daci, de la romani, urate de mii de ani” au constituit liantul care a legat suflete în sala “Centrului Cultural Reduta” din Brașov, a specificat Călin Brăteanu. Seara s-a finalizat cu spectacolul “Leru-i ler” în cadrul căruia Brăteanu a susținut un recital electrizând mulţimea şi de această dată cu calităţile sale vocale excepţionale.
Tinerii din județul Suceava au purtat cu ei bucuria și farmecul sărbătorilor din Nordul țării etalând încă odată valorile cultural-tradiționale care ne identifică în spațiul din interiorul și exteriorul țării , demonstrând totodată că Bucovina rămâne o înflorată ladă de zestre, deschisă cu generozitate pentru toţi cei care doresc să o cerceteze.
”Bucovinenii au scos la iveală o lume a satului din nordul Moldovei pentru care valorile rămân valori . Cât despre mândria de a fi roman… a fost pe culmi înalte la Braşov”, a spus Călin Brăteanu.
Inv. Teodora-Camelia Seserman, Cajvana
Intră acum și în grupul de