Cele mai reclamate societati la Protectia Consumatorului Suceava, in 2013


Intră acum și în grupul de

telefonie mobila

Din totalul celor 1.391 de reclamaţii depuse de suceveni la Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Suceava, în cursul anului trecut, cele mai multe au vizat agentul economic ORANGE, cu 118 reclamaţii şi E.ON, cu 98 reclamaţii, a informat marţi, şeful instituţiei sucevene, Vasile Latiş.

El a precizat, într-o conferinţă de presă, că reclamaţiile cuprind diverse aspecte ale relaţiei client-operator economic, cum ar fi: refuzul operatorului economic de a rezilia contractul; perceperea abuzivă a contravalorii abonamentului, în condiţiile în care contractul era deja reziliat; valoarea nejustificată a facturii de prestări servicii telefonice, în condiţiile în care cartela a fost defectă, deci petentul nu s-a putut folosi în acea perioadă de serviciile de telefonie mobilă; servicii de internet neconforme; servicii de telefonie mobilă neconforme; telefoane mobile achiziţionate de la Orange cu multiple defecte în perioada de garanţie; prelungirea în mod abuziv a contractelor, bazate doar pe acceptul telefonic al consumatorilor, fără concretizarea acceptului prin acte adiţionale în formă scrisă.

„Şi în cazul operatorului economic ORANGE, în urma cercetării aspectelor sesizate de consumatori, parte din aceste reclamaţii au fost constatate a fi întemeiate, aplicându-se sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea drepturilor consumatorilor. În acelaşi timp petenţii si-au recuperat sumele achitate nejustificat, iar în cazul celor cu telefoane mobile în garanţie, acestea au fost reparate sau înlocuite, după caz”, a declarat Latiş.

reclamatiiDeopotrivă, acesta a arătat că în cazul reclamaţiilor aduse la adresa E:ON, din totalul reclamaţiilor referitoare la serviciul de furnizare a energiei electrice, majoritar este aspectul ce se referă la facturarea incorectă a cantităţii de energie consumată.

„În urma cercetării aspectelor sesizate de către consumatori s-au constatat în cele mai multe cazuri, încălcări ale drepturilor consumatorilor şi s-au aplicat amenzi contravenţionale. În acelaşi timp, o parte dintre petiţionari au recuperat sumele achitate nejustificat operatorului economic, sume care se ridică la cca 34.000 lei”, a mai spus şeful CJPC Suceava.

Tot în 2013, au mai fost depuse reclamaţii către operatorii economici care se ocupă de termopane, anvelopare, acoperişuri şi chiar către bănci.


Intră acum și în grupul de