Intră acum și în grupul de
O fată în vârstă de 18 ani, din comuna suceveană Udeşti, a sesizat, joi, poliţia că în cursul nopţii de miercuri spre joi, în timp ce se afla într-o încăpere anexă a unui restaurant din cartierul sucevean Burdujeni, a fost agresată sexual de fiul proprietarului restaurantului.
Într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava se arată că în urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că, miercuri seara, fata s-a întâlnit cu o colegă de apartament la restaurantul respectiv, unde se afla şi prietenul colegei, în vârstă de 32 ani, fiul proprietarului localului, dar şi un alt tânăr.
Cei patru au consumat băuturi alcoolice, iar bărbatul de 32 de ani i-a reproşat fetei că nu vorbeşte cu el, după care a chemat-o într-o încăpere alăturată pretextând că vrea să discute cu ea. În încăperea respectivă, prin ameninţare, bărbatul a întreţinut relaţii sexuale cu aceasta.
Sursa citată precizează că în urma examinării medico-legale, specialiştii din cadrul Serviciului de Medicină Legală Suceava au concluzionat că fata “nu prezintă semne de violenţă pe suprafaţa corpului, însă prezintă semnele unei agresiuni sexuale, dacă va fi stabilit prin anchetă”.
În baza probatoriului administrat, bărbatul de 32 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, împotriva sa fiind începută urmărirea penală pentru viol, şi urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Intră acum și în grupul de