Intră acum și în grupul de
În acest an se vor aloca fonduri de la bugetul local pentru finalizarea lucrărilor la Centrul Cultural Bucovina, care se amenajează în fostul cinematograf „Modern”, a declarat, miercuri, primarul Sucevei, Ion Lungu. Potrivit acestuia, creditul pe care municipalitatea l-a solicitat anul trecut, de 4,6 milioane de lei, pentru finalizarea Centrului Cultural Bucovina, nu a mai fost accesat. „Nu am încheiat contractul cu banca pentru că afectam deficitul bugetar al ţării”, a spus Lungu, într-o conferinţă de presă.
Şeful administraţiei locale sucevene a arătat că oferta CEC Bank, care fusese declarată câştigătoare, era valabilă doar până la data de 31 decembrie 2013 şi că, în acest caz, municipalitatea va finanţa din fonduri proprii lucrările.
Primarul a estimat la 3,3 milioane de lei suma necesară pentru finalizarea investiţiei după ce, anul trecut, din fonduri proprii a mai fost alocată suma de un milion de lei. „Lucrarea e la 85 la sută finalizată”, a mai declarat Ion Lungu, care a precizat că urmează să fie alocate fonduri pentru lucrările de finisaj şi pentru dotări.
CEC Bank a fost desemnată, anul trecut, câştigătoare a licitaţiei organizată de Primăria Suceava pentru un credit de 4,6 milioane de lei trebuia rambursat într-o perioadă de zece ani.
Până în prezent la lucrările de construcţie a Centrului Cultural Bucovina au fost cheltuiţi peste opt milioane de lei din care trei milioane de lei din fonduri alocate de Guvern. Centrul Cultural Bucovina se construieşte în zona centrală a municipiului Suceava, prin reamenajarea fostului cinematograf „Modern”.În Centrul Cultural Bucovina, care va avea trei etaje, vor funcţiona o sală de spectacole, teatrul şi Ansamblul „Ciprian Porumbescu”.
După finalizarea investiţiei, Primăria Suceava intenţionează să transfere Consiliului Judeţean (CJ) Suceava o parte din clădire, urmând ca, în schimb, să primească trei etaje din clădirea în care funcţionează Primăria, dar care se află în patrimoniul CJ.
Intră acum și în grupul de