Intră acum și în grupul de
Consiliul Judeţean Suceava a aprobat, miercuri, în şedinţă ordinară, bugetul propriu al instituţiei care se ridică la 536 de milioane de lei, cu 17 la sută mai mare decât în 2013, când a fost de 434 milioane de lei.
Tot miercuri, aleşii judeţeni suceveni au aprobat accesarea unui împrumut intern de 33 de milioane de lei din care 13 milioane de lei pentru refinanţarea unui credit angajat în anul 2005, iar 20 de milioane de lei pentru modernizarea Aeroportului Suceava şi finalizarea de lucrări la drumuri judeţene.
Şeful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor, a spus în cadrul şedinţei că se impune refinanţarea unui credit accesat în anul 2005 de la BCR cu dobândă anuală fixă de 10 la sută în condiţiile în care, în prezent, pe piaţă creditele se acordă cu dobânzi, în medie, de 5,5-6 la sută.
El a explicat că acest credit angajat în 2005 costă prea mult, iar refinanţarea acestuia, ce va fi rambursat în opt ani, va determina o economie de 1,3 milioane de lei.
Totodată, CJ Suceava a aprobat angajarea unui credit de 20 de milioane de lei din care 13 pentru cofinanţarea proiectului cu finanţare europeană de modernizare a Aeroportului Suceava, iar 7 milioane de lei pentru finalizarea unor lucrări începute la mai multe drumuri judeţene.
Preşedintele CJ Suceava a explicat că, potrivit legislaţiei, nu se pot deschide noi lucrări de modernizare a unor drumuri judeţene dacă nu sunt finalizate investiţiile începute.
Ulterior, într-o conferinţă de presă, preşedintele CJ Suceava a spus că pentru ca judeţul să beneficieze de acest credit este nevoie de avizul Comisiei interministeriale care analizează dacă acestea nu afectează deficitul bugetar convenit cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană.
El a arătat că pentru partea de refinanţare creditul nu are impact bugetar, dar că aşteaptă avizul comisiei pentru partea de dezvoltare.
Nechifor a menţionat că prin angajarea acestui credit gradul de îndatorare al judeţului va fi până în 2016 de 16,43 la sută şi va scădea până în 2020 la 7,45 la sută, iar vârful serviciului datoriei publice va fi în 2015 la 8 milioane de lei.
Intră acum și în grupul de