Intră acum și în grupul de
În cadrul videoconferinței organizată joi, de Ministerul Sănătății, pentru dezbaterea pachetului de bază de servicii spitalicești, ministrul Eugen Nicolăescu a prezentat, în linii mari, noile coordonate aplicate în acest sector, dar a profitat de ocazie și pentru a-i certa pe managerii de spitale că nu s-au preocupat de întocmirea planurilor pentru reconfigurarea unităților medicale.
Potrivit realitatea.net, Nicolăescu a spus că, în urmă cu trei săptămâni, le-a solicitat managerilor de spitale ca până la data de 5 februarie să trimită propriile planuri de reconfigurare a spitalelor, în care să urmărească: asigurarea serviciilor medicale la un standard de calitate, echilibrarea cheltuielilor de funcţionare a spitalului între cele destinate medicamentelor, materialelor sanitare, salariilor, utilităţilor, utilizarea optimă a numărului de paturi.
„Vreau să le transmit managerilor de spitale, nu tuturor, se ştiu cei care sunt vizaţi, că sunt supărat pe modul în care au înţeles să trateze acest subiect şi să răspundă acestei solicitări. Dinpăcate, n-au trimis toate spitalele, iar dintr-o primă analiză am constatat că managerii nu au înţeles nimic din ce aveau de făcut. Iar DSP-urile (direcţiile de sănătate publică) nu şi-au îndeplinit misiunea de a spraveghea, îndruma, controla şi aplica politica ministerului în acest domeniu atât de important”, a spus ministrul Eugen Nicolăescu în videoconferinţa cu reprezentanţii DSP-urilor şi managerii de spitale.
Sursa citată arată că ministrul sănătăţii a precizat că 60 la sută dintre spitalele din România au nereguli. „Vreau să vă dau şi public câteva date, care cred eu că sunt relevante în susţinerea acestui demers. Ele arată realitatea unui sistem spitalicesc cu dezechilibre şi care utilizează ineficient banii publici. Este vorba despre date rezultate în urma centralizării şi analizei raportărilor trimise chiar de spitale”, a spus Eugen Nicolăescu.
Printre spitalele vizate s-au aflat şi spitalele din municipiul Suceava şi Câmpulung Moldovenesc. Problema semnalată de Nicolăescu a fost raportarea cazurilor în funcţie de indicele de complexitate. Astfel, conform raportărilor privind complexitatea cazurilor tratate la specialitatea boli infecţioase, pe primul loc se află Spitalul „Ioan cel Nou” Suceava, la endocrinologie, iar pe locul doi din ţară se află Spitalul Municipal Câmpulung.
Ministrul Eugen Nicolăescu le-a transmis managerilor de spitale să trimită planurile de reconfigurare cerute până la 20 februarie şi i-a atenţionat că nu vor primi paturi în plus dacă nu vor înainta un plan de conformare. „Poate ar trebui să vă gândiţi dacă mai vreţi să rămâneţi pe posturi”, le-a mai spus EUGEN NICOLĂESCU directorilor de spitale.
Intră acum și în grupul de