CJ Suceava va sprijini evenimentele culturale si artistice ce vor fi gazduite de comuna Ciocanesti, desemnata „Satul Cultural al Romaniei 2014”


Intră acum și în grupul de

Consiliul Județean Suceava, alături de Asociaţia „Cele mai Frumoase Sate din România”, Autoritatea Naţională de Turism, Ministerul Delegat pentru IMM-uri, va sprijini derularea unor evenimente culturale și turistice propuse de comuna Ciocănești în cadrul candidaturii pentru obținerea titlului „Satul Cultural al României 2014”.

„Mă bucur de faptul că județul Suceava a ocupat primele două poziții între cei cinci finaliști și felicit comunele Ciocănești și Poiana Stampei pentru că au demonstrat de la an de an, prin desfășurarea de activități culturale, că merită cu prisosință aceste locuri”, a declarat preşedintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Ioan Nechifor.

catalin nechifor

Comuna Ciocănești, în calitate de deținătoare a titlului de „Satul Cultural al României 2014”, urmează să fie gazda a cel puțin zece evenimente culturale și turistice care se vor bucura de promovare intensă la nivel național.

Totodată, Consiliul Județean Suceava va lansa, în cursul acestui an, un proiect multianual intitulat „Flori de Bucovina” prin intermediul căruia cele 114 localități din județ vor intra în competiție pentru titlul de cea mai frumoasă localitate. O comisie de jurizare, din care va face parte consilieri județeni și personalități ale vieții publice sucevene, va juriza localitățile aflate în concurs, iar în fiecare an, după evaluare, acestea pot primi clasificări mai bune sau mai slabe. „Ideea este de a crea o competiţie între localităţi, între gospodari şi între administraţiile publice cu scopul de a înfrumuseţa toate localităţile judeţului”, a precizat Preşedintele Consiliului Județean Suceava.

Joi, 13 februarie 2014, la sediul Ambasadei Franței în România, a avut loc evenimentul de decernare a titlului de  „Satul Cultural al României 2014” desfășurat în cadrul Programului cultural și turistic „Satul Cultural al României 2014”. Acest program a fost lansat de Asociația Cele mai Frumoase Sate din România sub înaltul patronaj al Ambasadei Franței în România cu sprijinul Autorității Naționale pentru Turism.

Obiectivele Programului cultural și turistic „Satul Cultural al României 2014” sunt promovarea culturii și a artei populare românești și europene; promovarea artei gastronomice, a produselor tradiționale și de meșteșug din România; promovarea turismului rural, agroturismului și ecoturismului din regiune, precum și a patrimoniului viu, oameni și locuri din România.

În urma evaluării candidaturilor depuse, titlul de „Satul Cultural al României 2014” i-a revenit comunei Ciocănești. În cadrul aceluiași program, tot din județul Suceava, și-a mai depus candidatura comuna Poiana Stampei obținând locul II.


Intră acum și în grupul de