Intră acum și în grupul de
Un bărbat de 34 de ani din municipiul Câmpulung Moldovenesc este cercetat penal după ce a fost depistat conducând autoturismul în stare de ebrietate.
Potrivit Poliției Suceava, miercuri, în jurul orei 21:20, un echipaj de poliţie din Câmpulung Moldovenesc care își desfășura atribuțiile de serviciu pe str. Calea Bucovinei din localitate, a observat un autoturism marca AUDI A4, înmatriculat în Franța, ce circula haotic.
Fiind oprit pentru control, șoferul a fost identificat ca fiind un localnic de 34 ani care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar ulterior i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit faptul că bărbatul figurează carantinat la domiciliu, deoarece la data de 08.05.2021 a venit din Franța și era obligat să stea la domiciliu stabilit până la data de 21.05.2021.
Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2000 lei conf. art. 65 lit i din Legea 55/2020.
În acest caz s-a întocmit dosar penal cu privire la infracţiunea de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”.
Intră acum și în grupul de