Un bărbat din Câmpulung Moldovenesc a fost arestat preventiv pentru că a intrat în locuința mamei  și nu a respectat ordinul judecătoresc de protecție


Intră acum și în grupul de

Un bărbat din Câmpulung Moldovenesc a fost arestat preventiv pentru că nu a respectat ordinul judecătoresc de protecție și a intrat în locuința mamei sale de care nu se putea apropia la mai puțin de 100 de metri.

Parchetul Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc arată că față de bărbat s-a dispus în 5 februarie începerea urmăririi penale pentru încălcarea măsurilor din ordinul de protecție întrucât în data de 5 februarie la orele 21.58 acesta s-a deplasat la locuința mamei sale din Câmpulung Moldovenesc și a încercat să intre locuința acesteia prin forțarea ușii de acces.

Fapta a fost comisă deși anterior împotriva sa a fost emis un ordin de protecție de către Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, prin care el fost evacuat din respectiva locuință și a fost dispusă măsura de nu se apropia la o distanță mai mică de 100 de metri de mama sa și de locuința acesteia.

Bărbatul a fost identificat de lucrătorii de poliție în imediata apropiere a blocului unde este situat apartamentul, în interiorul garajului familiei.

Prin Ordonanța din data de 06.02.2023 a Poliției mun. Câmpulung Moldovenesc și confirmată prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc de la aceeași dată s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspect pentru încălcarea măsurilor din ordinul de protecție.

În data de 6 februarie s-a dispus reținerea suspectului pe o durată de 24 de ore fiind predat la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc s-a adresat Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc cu referat cu propunere de arestare preventivă a inculpatului care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.


Intră acum și în grupul de