Intră acum și în grupul de
La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava se desfăşoară campania de informare privind siguranța pe internet și criminalitatea informatică „SIGURANŢA ON-LINE”.
Campania se desfăşoară la nivel judeţean, atât în mediul urban cât şi rural până în luna iunie 2017. Campania îşi propune informarea tinerilor cu privire la riscurile şi pericolele generate de navigarea nesupravegheată pe internet, vulnerabilităţile reţelelor de socializare şi consecinţele în plan juridic şi personal. De asemenea, obiectivul campaniei este sensibilizarea tuturor factorilor cu atribuţii pentru implicarea în abordarea şi gestionarea fenomenului şi responsabilizarea părinţilor şi cadrelor didactice cu privire la rolul acestora în dezvoltarea tinerilor.
Majoritatea activităţilor şi acţiunilor de informare au fost concentrate către grupul ţintă reprezentat de copii şi adolescenţi dar şi părinţi.
Acţiunile de informare sunt însă direcţionate şi către persoanele juridice care utilizează sisteme informatice în vederea prevenirii deficienţelor generate de viruşi informatici şi atacuri cibernetice.
Computere din aproape 100 de țări au fost afectate, la sfârșitul săptămânii trecute, de o amenințare de tip ransomware denumită ,,WannaCry”. Vă recomandăm să actualizați sistemele de operare întrucât ransomware-ul nu poate compromite sistemele de operare cu actualizările la zi.
Începând de vineri 12 mai 2017, numeroase organizații din întreaga lume au fost afectate de o nouă variantă de ransomware denumită ,,WannaCry”.
Rapoartele preliminare arată faptul că au avut loc zeci de mii de atacuri informatice în circa 100 de țări. Malwareul se propagă prin intermediul unor mesaje email care conțin atașamente și link-uri malițioase, atacatorii utilizând tehnici de inginerie socială pentru a determina utilizatorii să le acceseze (phishing).
Odată infectat un calculator dintr-o rețea, malware-ul încearcă să se răspândească în interiorul acesteia și să afecteze toate calculatoarele care comunică între ele. Procesul de răspândire se realizează prin exploatarea unei vulnerabilități a sistemului de operare.
Microsoft a publicat încă din luna martie 2017 o actualizare de securitate pentru rezolvarea vulnerabilității exploatată de acest ransomware pentru răspândire, cunoscută ca MS17-010.
După infectarea cu malware și criptarea datelor de pe calculatoare, atacatorii solicită o plată de circa 300 USD (0.1781 bitcoin) pentru decriptarea acestora.
Recomandări:
Organizațiile și utilizatorii sunt sfătuiți să:
actualizeze la zi a sistemele de operare și aplicațiile pe care le dețin.
blocheze porturile SMB (139, 445) în cadrul rețelei.
utilizeze un antivirus actualizat cu ultimele semnături.
manifeste atenție sporită la deschiderea fișierelor și link-urilor provenite din surse necunoscute/incerte, mai ales cele din mesajele email.
realizeze periodic copii de siguranță (backup) pentru datele importante.
În eventualitatea infectării cu ransomware:
deconectați imediat de la rețea sistemele informatice afectate.
dezinfectați sistemele compromise.
restaurați fișierele compromise utilizând copiile de siguranță (backup).
nu plătiți sumele cerute de atacatori, nu există garanția recuperării datelor.
Intră acum și în grupul de