Intră acum și în grupul de
Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina” – prin Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, Societatea Scriitorilor Bucovineni, Muzeul Bucovinei, „Crai Nou” Suceava, Inspectoratul Şcolar Județean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Primăria comunei Udeşti, Asociaţia Culturală „Mircea Motrici”, Centrul Cultural „Unirea sub Oadeci” Udeşti şi Biblioteca Comunală „Constantin Ştefuriuc” Udeşti organizează, în zilele de 26 şi 27 mai a.c., la Suceava şi la Udeşti, cea de-a XXII-a ediție a Festivalului-concurs de literatură „Rezonanţe udeştene”.
Concursul, care îşi propune să descopere, să sprijine şi să promoveze noi şi autentice talente în rândul creatorilor din literatura contemporană, se desfăşoară pe trei secţiuni:
Poezie, Proză scurtă şi Reportaj literar.
Pentru cele mai valoroase lucrări prezentate în concurs, juriul acordă următoarele premii: Poezie – Marele Premiu „Magda Isanos”, Premiul I, Premiul II, Premiul III, Premiul „Constantin Ştefuriuc”; Proză scurtă – Marele Premiu „Eusebiu Camilar”, Premiul I, Premiul II, Premiul III; Reportaj literar – Marele Premiu „Mircea Motrici”, Premiul I, Premiul II, Premiul III.
Vor fi acordate – în funcţie de posibilităţi – şi premii ale unor reviste literare.
Programul este următorul:
Vineri, 26 mai
ora 10.00 – Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava – deschiderea oficială,
întâlnire cu scriitorii invitați, lansări de carte,
ora 17.00 – Teatrul Municipal „Matei Vișniec” – Recitalul poeților invitați;
Sâmbătă, 27 mai
ora 9.30 – Primăria Udești – primirea invitaților;
ora 10.30 – Biserica Sf. Dumitru Udești – comemorarea personalităților udeștene;
Pelerinaj la mormintele lui Constantin Ștefuriuc și Mircea Motrici;
ora 12.00 – Casa Memorială „Eusebiu Camilar” – decernarea premiilor;
ora 13.00 – Poezia pe Oadeci – Recitalul poeților invitați, lansări de carte,
spectacol al elevilor de la Școala „Haralambie Mihăescu” Udești,
Recitalul laureaților;
ora 16.00 – Vizitarea Casei Memoriale „Mircea Motrici”.
Intră acum și în grupul de