Intră acum și în grupul de
Centrul Diecezan Caritas Iași organizează, în colaborare cu Consiliul Județean Suceava, FOCUS GRUPUL cu tema: ANALIZA NEVOILOR PERSOANELOR VÂRSTNICE ÎN RAPORT CU OFERTA DE SERVICII OFERITE LA NIVEL JUDEȚEAN ȘI A POLITICILOR DESTINATE ACESTORA.
Focus grupul se va desfășura joi, 22 iunie 2017, ora 11.00, la sediul Consiliului Județean Suceava din str. Ștefan cel Mare, nr. 36, în sala Ion Irimescu. Sunt invitați reprezentanți ai administrației publice locale și ai instituțiilor locale și județene care desfășoară activități pentru vârstnici.
Scopul acestei întâlniri este acela de a face o analiză a nevoilor persoanelor vârstnice, în raport cu oferta de servicii oferite la nivel județean, dar și a politicilor pentru vârstnici.
Această activitate se desfășoară în cadrul proiectului SENIORI ACTIVI ÎNTR-O COMUNITATE INFORMATĂ. SPRIJIN PENTRU SENIORII NOSTRI, finanțat de Consiliul Județean Suceava. Perioada de implementare este pe o perioadă de 6 luni, 25 mai – 25 noiembrie 2017.
Obiectivele proiectului sunt următoarele:
Colaborarea cu actorii sociali importanți din municipiul Suceava care desfășoară activități în sprijinul persoanelor vârstnice și creșterea gradului de informare a populației privind drepturile persoanelor vârstnice și serviciile ce pot fi accesate în cadrul comunității, timp de 6 luni
Dezvoltarea serviciilor de socializare pentru 50 de persoane vârstnice și crearea unei rețele de voluntari pentru oferirea de servicii de socializare adresate persoanelor varstnice, pe o perioadă de 6 luni.
Dezvoltarea de servicii de informare și suport pentru pentru 15 membrii de familie ce au în îngrijire persoane vârstnice dependente, pe o perioadă de 6 luni.
Sprijinirea a 15 persoane vârstnice aflate în diferite grade de dependență prin oferirea de servicii de ingrijire la domiciliu (servicii comunitare)
Prin scrierea și implementarea acestui proiect Centrul Diecezan Caritas Iași își dorește să dezvolte și să diversifice serviciile destinate persoanelor vârstnice. Personalul implicat în acest proiect va avea oportunitatea să desfășoare activități cu un impact puternic asupra grupului țintă direct și a comunității. Organizația își va consolida rolul de actor implicat în acțiuni de intervenție la nivel local pentru diminuarea efectelor sărăciei și îmbunătățirea calității vieții persoanelor vârstnice.
Intră acum și în grupul de