Intră acum și în grupul de
Agenda următoarelor zile la Iulius Mall Suceava include evenimente care să încânte întreaga familie: concerte și activități distractive din cadrul „Zilele Sucevei”, articole unicat la Târgul de Handmade și demonstrații de kendama oferite de jucători profesioniști americani.
Până duminică inclusiv, 25 iunie 2017, în parcarea Iulius Mall se desfășoară „Zilele Sucevei”. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Suceava, în parteneriat cu Iulius Mall, și include un program variat de concerte și activități de recreere. Sâmbătă este o zi dedicată folclorului, iar spectacolele încep de la ora 14.00. Pe scenă vor urca Fanfara „Bucovina”, Nicolae Botgros și Orchestra „Lăutarii” din Chișinău, dar și artiști din județul Suceava: Ana Ilca Mureșan, Cristina Gheorghiu, Adriana Bucevschi, Andra Matei, Adelina Fulga și alți tineri interpreți de muzică populară. Concertele de duminică au startul la ora 16.00, invitați fiind Grupul Moldava, Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu”, Mirela Aanei, Doddy, Bucovina Dance Studio, Oana Radu și Celia. „Zilele Sucevei” se vor încheia cu un spectaculos foc de artificii.
Tot până duminică, Iulius Mall Suceava găzduiește o nouă ediție a Târgului de Handmade. Cei care apreciază articolele lucrate manual, cu un puternic caracter de unicitate, pot alege bijuterii felurite, accesorii pentru păr sau vestimentare, decoraţiuni pentru interior sau exterior, articole de îmbrăcăminte pentru copii şi pentru adulţi, lumânări parfumate şi multe alte obiecte meșteșugite de artizani.
Luni, 26 iunie, de la ora 14.00, la etajul Iulius Mall, în zona magazinului Adidas, pasionații jocului Kendama vor avea prilejul de a-și demonstra talentul. Sweets Kendama Romanian Tour îi aduce la Suceava pe jucătorii profesioniști americani Max Norcross și Cooper Eddy. Invitații speciali vor face demonstrații, iar iubitorii jocului japonez vor putea afla din trucurile lor și vor învăța noi mișcări.
Intră acum și în grupul de