Albia râului Sucevița din zona „Podul Vlădichii” din Rădăuți ecologizată de peste 75 de voluntari


Intră acum și în grupul de

Peste 75 de voluntari au răspuns inițiativei grupului „Rădăuțiul civic” și companiei „Bucovina Verde” de a ecologiza sâmbătă, pe 12 august, zona „Podul Vlădichii” din Rădăuți. Timp de 3 ore, au fost colectați aproape 80 de saci de deșeuri aruncate pe albia râului Sucevița pe o rază de aproape 600 de metri.

Toate deșeurile au fost preluate de compania „Bucovina Verde” care a sprijinit acțiunea cu logistica necesară (saci menajeri, mănuși și hidratarea participanților), pentru a fi reciclate. La acțiune, pe lângă cetățeni voluntari din Rădăuți au participat în număr mare și copii de la „Sf. Ierarh Leontie” și de la Casa de tip familial „Universul copiilor” din Rădăuți și chiar voluntari din străinătate, din Marea Britanie și SUA. La final, participanții au primit câte un sandwich prin contribuția grupului Rădăuțiul civic, Bucovina Verde și Thobass&co Rădăuți.

„Este foarte ușor să ne plângem că lucrurile nu sunt așa cum ne-am dori, dar rezolvarea problemelor din jurul nostru ține și de noi. Ne-am dorit ca prin această acțiune nu numai să rezolvăm problema deșeurilor din zona Podul Vlădichii, dar și să dăm un exemplu celorlalți cetățeni. Grija pentru natură și un mediu curat și sănătos ar trebui să fie a fiecăruia dintre noi.

Mai mult, această acțiune arată că cetățenii au puterea de a face împreună lucruri frumoase, fără a aștepta ca mult dorita schimbare să vină de la alții. Vom monitoriza în continuare acea zonă și vom solicita autorităților competente să își facă datoria pentru a preveni apariția din nou a deșeurilor pe zone verzi și în apropierea râului.” au declarat organizatorii acțiunii, echipa Rădăuțiul Civic.

Echipa Radautiul civic și Bucovina Verde

„Rădăuțiul civic” este un grup de inițiativă independent și non-partizan format în luna iunie 2017, din cetățeni de toate vârstele și de toate profesiile, ca răspuns la nevoia de încurajare a inițiativei locale, a cetățeniei active și a implicării în comunitate. Grupul își propune să reprezinte o platformă de facilitare și promovare a schimbărilor pozitive în Municipiul Rădăuți și nu numai. Până în prezent, grupul civic a implementat deja acțiuni precum: refacerea gratuită a paginii de internet a Primăriei Rădăuți pentru a aduce informația mai aproape de cetățeni, consultare publică a cetățenilor, educație juridică pentru tineri, acțiuni de promovare a unui comportament prietenos cu natura sau   sau de promovare a voluntariatului. Mai multe detalii la adresa: www.radautiulcivic.ro.


Intră acum și în grupul de