Intră acum și în grupul de
Asociația BIOSILVA în parteneriat cu Asociația AREAS vă invită să susțineți și să participați la campania de curățenie “Let’s Do It, Suceava” ce se va desfășura în Județul Suceava în data de 21 octombrie 2017. Campania Let’s Do It este susținută de un număr foarte mare de voluntari și promovată de mai multe ONG-uri, instituții publice, primării, școli și își propune să atragă un număr de peste 10.000 de voluntari.
Sunt așteptați să participe școlari și preșcolari însoțiți de profesori și educatori, studenți, cadre didactice, personalul din instituțiile publice locale și județene, personalul silvic din cadrul Direcției Silvice Suceava și din cadrul ocoalelor silvice de regim, persoane din mediul privat și locuitori din toate localitățile județului Suceava.
Campania este promovată ca eveniment pe pagina de facebook ”Let’s Do It Suceava” https://web.facebook.com/LetsDoItSuceava/ și poate fi distribuită pe rețelele de socializare din toate localitățile din județ. Pe această pagină vor fi anunțate locațiile de întâlnire pentru voluntari, persoanele de contact pentru fiecare localitate și zonele unde vor fi colectate deșeuri.
„Let’s Do It, Romania!” este cel mai mare proiect de implicare socială organizat în România. Inițiativa este parte din comunitatea internațională „Let’s Do It, World!”. România a fost cea de-a 4 ţară din comunitatea “Let`s Do It, World!” care a avut curajul să organizeze o astfel de acţiune şi este şi astăzi o referinţă pentru alte ţări din întreaga lume. An de an, tot mai mulţi voluntari s-au alăturat acţiunii de curăţenie, imagini cu sute de saci de gunoi şi cu zone curăţate complet de deşeuri fiind distribuite pe paginile de socializare online.
Din 2010 și până în prezent, “Let`s Do It, Romania!“ a implicat peste 1 400 000 de voluntari și au fost curățate 305 zone cu deșeuri prin intermediul campaniei.
În cadrul ediției ”Let s Do It România” desfășurată în data de 24 septembrie 2016 au participat peste 200.000 de voluntari si s-au colectat 267.700 saci cu deșeuri la nivel national. În Județul Suceava au participat un număr de 9.781 de voluntari din peste 33 de localități din județul Suceava care au colectat peste 80 de tone de deșeuri în 12.636 de saci, dar și foarte mulți cetățeni care au ieșit în familie sau grupuri mici pentru a face curățenie în localitățile lor sau în locuri de pe trasee turistice și locuri amenajate pentru agrement. La acțiunea națională de curățenie au participat 102 216 elevi și 10 993 profesori, angajaţi din companii din diverse domenii, familii, persoane cu dizabilităţi şi chiar deţinuţi, care realizează astfel muncă în folosul comunităţii. Voluntarii au colectat deșeuri precum: PET-uri, ambalaje, produse voluminoase din plastic, sticlă, hârtie, carton, doze de aluminiu, materiale textile, îmbrăcăminte și încalțăminte, dar şi deşeuri electronice.
Asociatia Biosilva în calitate de cooordonator al campaniei la nivelul județului Suceava a distribuit circa 6500 de saci menajeri și mănuși pentru voluntari, toți voluntarii înscriși la campania de ecologizare ”Let’s Do It România” au primit diplome de participare, iar cadrele didactice adeverințe ca semn de recunoaștere a implicării și participării acestora la ziua națională de curățenie.
Mesajul pe care Asociația Biosilva dorește să-l promoveze este “Fii un exemplu pentru comunitatea ta” pentru că această campanie are rolul, pe lângă colectarea deșeurilor, să contribuie la educarea și conștientizarea oamenilor cu privire la gestionarea deșeurilor, la faptul că pentru a nu trăi printre gunoaie este foarte important ca noi toți să nu mai aruncăm deșeurile la întâmplare, ci doar în spații și locuri special amenajate.
Referitor la modul de desfășurare al campaniei în data de 21 octombrie 2017, distribuirea sacilor menajeri și mănușilor se va face în funcție de numărul de voluntari estimat în documentele transmise de instituțiile participante, la sediul Asociației Biosilva din Suceava, strada Oituz nr.30 (fosta clădire a Serviciului de Evidență a Populației și Poliției Rutiere) zilnic între orele 08.00 – 16.00, începând cu data de 16.10.2017. Tot atunci veți fi informați cu privire la modul de organizare a campaniei de ecologizare în ziua de sâmbătă, 21 octombrie 2017.
Pentru mai multe detalii vă rugăm să ne contactați telefonic la numărul 0740.899.417 sau la adresa de e-mail [email protected].
În speranța ca această campanie a reușit să vă stârnească interesul și doriți să ne sprijiniți în activitatea noastră în vederea unei mai bune defășurări a evenimentului din data de 21 octombrie 2017 ”Let’s Do It, Suceava” vă așteptăm fie ca parteneri, fie ca sponsori, fie cu o echipă de voluntari activi.
Intră acum și în grupul de