Intră acum și în grupul de
Mişcarea de Protecţia consumatorilor la nivel european a transmis o alertă cu privire la ceasurile smart destinate copiilor, a anunțat, miercuri, InfoCons.
Potrivit sursei citate, unii părinţi doresc să fie în contact cu copii lor în permanentă şi să ţină evidenţă locului în care sunt aceştia în orice moment. În acest moment, populare sunt ceasurile smart (smartwatches) care pot fi folosite pentru a permite urmărirea în timp real din punct de vedere a localizării copiilor cât şi comunicarea cu aceştia.
Conform analizei realizate de Consiliul Consumatorilor din Norvegia realizat în parteneriat cu o firma de Securitate, pe aceste tipuri de produse, au reieşit informaţii ce pot fi alarmante pentru părinţii care au achiziţionat astfel de produse. Se pune întrebarea dacă în loc să păstreze siguranţă copiilor, aceştia de fapt pot pune în pericol siguranţă acestora.
Erorile constatate :
Defecte grave de Securitate : Cu uşurinţă o persoană străină poate prelua controlul ceasului şi poate urmări şi comunica cu copilul. Ei vor putea să urmărească copilul în timp ce se mişcă sau să pară că acesta este undeva unde de fapt nu este în realitate. Datele sunt transmise şi stocate fără a fi criptate.
- Sentimentul fals de Securitate : Funcţiile SOS din ceasurile Viksfjord şi Gator sunt foarte slabe. Alertele transmise atunci când copilul părăseşte o zona permisă sunt, deasemenea foarte slabe.
- Termeni şi condiţii ilegale şi inexistente : unele dintre aplicaţiile asociate ceasurilor nu au termeni şi condiţii. De asemenea, nu se pot şterge datele sau contul de utilizator. Acestea sunt încălcări atât din Legea privind controlul marketingului Norvegia, cât şi în Legea privind datele cu caracter personal.
InfoCons va demara o acţiune de monitorizare a pieţei din România, cu privire la aceste produse.
„Este foarte grav atunci când produsele care pretind o siguranţă a copiilor, de fapt le pun în pericol din cauza securităţii slabe şi a caracteristicilor care nu funcţionează corect”, spune Finn Myrstad, directorul politicii digitale la Consiliul Norvegian al Consumatorilor.
InfoCons este o Asociație pentru Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.
Intră acum și în grupul de