Teatru pentru copii, turneu kendama cu CRBL și ateliere de creație pentru cei mici și cei mari, în weekend, la Iulius Mall Suceava


Intră acum și în grupul de

Sfârșitul de săptămână îți aduce o agendă bogată în evenimente captivante, la Iulius Mall Suceava. Vrei să știi ce ți s-a pregătit? Teatru pentru copii, competiție Kendama, ateliere de creație pentru cei mici și cei mari, dar și o expoziție de pictură.

La Iulius Mall Suceava, copiii vor avea parte de un week-end distractiv și interactiv. Sâmbătă, de la ora 17.00, la etaj, iubitorii jocului japonez vor avea ocazia să îl întâlnească pe CRBL, renumit pentru abilitățile sale și pentru susținerea și promovarea acestei activități.

Participanții își vor putea exersa mișcările și vor învăța trucuri noi. Evenimentul face parte din Turneul Național de Kendama, organizat de CRBL, în parteneriat cu Auchan România. Astfel, cei dornici se pot înscrie în competiție, începând cu ora 15.00. Nu vor lipsi premiile și surprizele pentru participanți, iar cei mai buni patru jucători vor merge în marea finală, care va avea loc în București, pe 15 decembrie 2017.

Pentru cei mai mici dintre vizitatorii Iulius Mall Suceava continuă atelierele de creație, atât de îndrăgite. Sâmbătă, de la orele 14.00 și 15.00, specialiștii Creativ & Deco vor fi pregătiți să îi învețe cum să realizeze rame foto din lemn, cu decoruri desprinse din povești.

Toate materialele vor fi puse la dispoziție de Iulius Mall Suceava, așa că prichindeii nu trebuie să aducă decât voie bună și imaginație. La final, obiectele meșteșugite cu migală le vor fi oferite cadou ștrengarilor. Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile. Înscrieri se pot face la Centrul Info, în ziua desfășurării atelierelor.

Întâlnirile creative sunt îndrăgite de prichindei, dar și de cei mari. Sâmbătă, la Iulius Mall se va desfășura un atelier tematic pentru adulți. Workshop-ul va avea loc în sala de conferințe de la etaj și va dura două ore. Îndrumători vor fi artiștii plastici Miron Oana și Roxana Bliorțu, iar participanții vor învăța tehnica picturii pe pânză.

Duminică va fi o altă zi cu evenimente speciale, la Iulius Mall, pentru că cei mici primesc invitație la teatru. De la ora 16.00, prichindeii se vor întâlni cu cele mai iubite personaje populare autohtone, în piesa „Păcală și Tândală la școală”. Spectacolul este susținut de actorii Teatrului Ateneul din Iași.

În această perioadă, clienții Iulius Mall Suceava vor putea admira și o expoziție de pictură și grafică. „Impresii cromatice” reunește lucrări semnate de tineri artiști de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” și de la Școala Gimnazială nr. 3 din Suceava.

 


Intră acum și în grupul de