FOTO Elevii Liceului Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana au sărbătorit Ziua Bucovinei și Ziua Națională a României


Intră acum și în grupul de

Elevii Liceului Tehnologic „Ștefan cel Mare” Cajvana au sărbătorit și în acest an Ziua Bucovinei și Ziua Națională a României, prin manifestări artistice desfășurate sub genericul ”Mândri că suntem români!”.

Săptămâna trecută, aceștia au organizat activitatea intitulată ”Mândri că suntem români!”, sub coordonarea doamnei consilier educativ, profesor pentru învățământul primar, Tomuț Cristina, a Consiliului Școlar al Elevilor, precum și a cadrelor didactice.

Programul activității a debutat începând cu ora 10.00, în sala de sport, prin cuvântul domnilor directori, respectiv a domnului director coordonator, prof. Robu Nicolae, și a domnului director adjunct, prof. Ciotu Iulian. Aceștia au prezentat informații istorice esențiale privind semnificaţia zilelor sărbătorite.

Elevii claselor primare au prezentat un scurt program artistic pentru a marca momentul 1 Decembrie 1918 în istoria naţională. Într-un cadru festiv, plin de culoare,  publicul a fost introdus într-o atmosferă de sărbătoare, evocând astfel Unirea Basarabiei, a Bucovinei şi a Transilvaniei cu România.

Configurată în diverse forme, esența mesajului transmis de elevi a fost una singură: “Te iubesc România, La Mulți Ani, România!”

Valorile naționale și frumusețile meleagurilor românești au fost prezentate cu mândrie de elevii coordonaţi de prof.înv.primar Rotar Nicoleta, Seserman Lidia-Loredana, Gurău Floarea, Savu Adriana, Pîțu Casandra, Țăran Nicolae. Davidoaia Irina, Dranca Minodora, Rezuş Mihaela, Solcan Trandafira, Tomuț Cristina.

Activitatea desfășurată a avut drept obiective încurajarea și promovarea tinerelor talente, cultivarea gustului estetic, orientarea elevilor spre valorile naționale.

Începând cu ora 12, ștafeta a fost preluată de elevii claselor gimnaziale și liceale, coordonați de profesorii Lucan Casandra, Ciubotaru Ovidiu, dar și de clasele primare coordonate de doamnele învățătoare Negrușer Alina, Ciuhan Domnica, Bîrgăuan Anuța.

Majoritatea elevilor și-au manifestat creativitatea și mândria că sunt români, prin propriile creații artistico-plastice, foarte apreciate: colaje, planșe, desene.

Atmosfera de sărbătoare națională a fost generată și întreținută de toți participanții, pe toată durata desfășurării activităţii: s-a cântat la unison imnul național şi cântece patriotice. Cu ecusoane în piept, toţi elevii au fluturat în aer steagul tricolor şi baloane. Acestea au adus un plus de culoare acelei zile friguroase.

A fost o activitate de mare atitudine patriotică, de puternică emoție și spiritualitate.

 

Prof. înv.primar SESERMAN LIDIA LOREDANA

Responsabilă cu promovarea imaginii

Liceului Tehnologic “Ștefan cel Mare” Cajvana


Intră acum și în grupul de