Crescătorii de animale din România sunt în alertă după ce un transport de porci spre Republica Moldova e blocat în Vama Albița, iar sute de animale riscă să moară de frig, foame sau sete


Intră acum și în grupul de

Asociația Crescărorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din România (ACEBOP) își exprimă îngrijorarea față de modul în care țara vecină înțelege să comunice informații importante în relațiile comerciale dintre România și Republica Moldova – mai ales când este vorba de animale vii! Oare nu sunt suficiente fondurile pe care le plătim Moldovei să se pună la punct?

„Suntem în alertă de două zile pe fondul situției revoltătoare din vama Albița unde s-a blocat un export de porci, fără a se lua în considerare ce se întâmplă cu animalele din camion. Ca urmare, din cauza unui vid legislativ și a unui sistem informatic care nu permite redirecționarea animalelor, circa 200 de porci se află în situația de a muri de frig, foame și sete, cu pierderi însemnate pentru fermierul român. În urmă cu 4 zile același fermier a mai făcut un transport de porci în R. Moldova. Nu înțeleg cum este posibil ca în doar câteva zile porcii proveniți din același lot, de la același furnizor să nu mai fie acceptați pentru livrare pe teritoriul țării vecine” – spune Dr. Mary Pană, președinte ACEBOP.

Transportul cu 200 de capete porcine a primit permisiunea din partea DSVSA Vaslui pentru trecerea spre R. Moldova. Vama moldovenească a respins transportul din motive comerciale, explicând că au interdicție să primească porci din UE. Este vorba despre un ordin apărut peste noapte, care nu a fost adus la cunoștință autorităților din România. ACEBOP a contactat toate instituțiile responsabile și solicită intervenția de urgență a domnului Ministru Petre Daea pentru rezolvarea acestui caz fără precedent în istoria comunitară a României.

“Suntem deja asaltați de întrebări din partea ONG-urilor, pentru că vorbim aici de bunăstarea animalelor și felul în care sunt tratate pe timpul transportului. Fermierul nostru este disperat că nu reușește să înțeleagă ce se intâmplă, animalele fiind blocate  între cele două granițe. În același timp, autoritățile române spun că sistemul informatic TRACES nu permite reorientarea animalelor pe traseul spre un abator din România în vederea abatorizării. Până la această oră, nu avem o rezolvare, situația ne depășeste. Știm că animalele au fost totuși descărcate în vama românească. Încercăm să rezolvăm problema alături de autorități, dar multe telefoane sunt închise, responsabilitatea pare o noțiune greu de înțeles. Să nu uităm totuși că sunt porcii României, care se află pe teritoriu românesc„ – mai completează Președintele ACEBOP.


Intră acum și în grupul de