Termenele de procesare a cererilor de finanțare și temenele de contractare a proiectelor, discutate de conducerea AM POCU cu reprezentanții Organismelor Intermediare Regionale


Intră acum și în grupul de

Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, a participat, joi,  la sediul Organismului Intermediar Regional din Timișoara, la întâlnirea de lucru organizată de conducerea Autorității de Management pentru Programul Operațional Capital Uman (AM POCU) cu reprezentanții Organismelor Intermediare Regionale care implementează, în teritoriu, proiectele finanțate din Programul Operațional Capital Uman (POCU).

„Ne întâlnim chiar în a doua zi lucrătoare anului cu ceilalți colegi din țară, pentru a găsi împreună cele mai eficiente soluții pentru implementarea proiectelor finanțate din Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020. Aceasta este prima din șirul întâlnirilor de lucru pe care le vom organiza, pentru că, am spus și repet, eficiența folosirii fondurilor europene este prioritatea zero a acestui an”, a declarat ministrul Nica.

Discuțiile s-au axat, în special, pe termenele de procesare a cererilor de finanțare și pe temenele de contractare a proiectelor, precum și pe eficientizarea activității de monitorizare. În ceea ce privește monitorizarea, accentul a fost pus pe necesitatea ca  ofițerii de monitorizare să urmărească implementarea proiectelor conform graficelor de implementare agreate, beneficiarii să fie sprijiniți pentru atingerea țintelor și termenele de procesare a documentelor depuse să respecte cu strictețe. De asemenea, au fost analizate măsurile necesare pentru accelerarea implementării POCU, pentru ca sumele necesar a fi declarate către CE până la finalul lui 2018 să fie acoperite. Reprezentanții organismelor intermediare au prezentat problemele pe care le-au identificat la nivel local și au împărtășit colegilor câteva dintre lecțiile învățate din activitatea zilnică referitoare la implementarea proiectelor aferente actualei perioade de finanțare. Totodată, vorbitorii au subliniat importanța și eficiența întâlnirilor la care participă și nivelul de conducere din minister.

La reuniune au mai participat, din partea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE), Mihaela Toader – secretar de stat și Vladimir Rovințescu, șeful Autorității de Management pentru Programul Operațional Capital Uman (AM POCU).

 

Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 (POCU) are o alocare UE de 4,326 miliarde euro. Programul stabilește prioritățile de investiții, obiectivele specifice și acțiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane, continuând astfel investițiile realizate prin Fondul Social European în perioada 2007‐2013 și contribuind la reducerea disparităților de dezvoltare economică și socială dintre România și Statele Membre ale UE.

Serviciul Comunicare Instrumente Structurale


Intră acum și în grupul de