Intră acum și în grupul de
Agenţia Naţională Antidrog (A.N.A.), prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Suceava, lansează la nivel local, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, ediţia a XV–a a concursului „Mesajul meu antidrog”, cu tema „Pot altfel!”.
Având ca obiectiv specific dezvoltarea unor atitudini şi practici la nivelul întregii populaţii aflate într-o formă de învăţământ, prin intermediul programelor şcolare şi de petrecere a timpului liber, în scopul adoptării unui stil de viaţă sănătos, fără tutun, alcool şi droguri, proiectul reprezintă un concurs naţional în cadrul căruia elevii îşi exprimă, într-o formă de comunicare artistică sau prin sport, opiniile şi atitudinile lor în legătură cu consumul de droguri.
Concursul se adresează elevilor din cadrul instituţiilor din învăţământul preuniversitar (gimnaziu şi liceu) şi se derulează în intervalul februarie – iulie 2018, pe următoarele secţiuni: eseu literar, arte vizuale (grafică, desen şi fotografie), film scurt metraj, spot, iar criteriile de evaluare a lucrărilor urmăresc încadrarea în cerinţe (tematică şi dimensiuni), promovarea mesajelor pozitive, originalitatea mesajului şi a subiectului ales, acurateţea stilului, claritatea limbajului.
Informaţii despre regulamentul concursului se pot obţine prin intermediul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Suceava. De asemenea, lucrările şi fişele de înscriere completate se primesc la sediul C.P.E.C.A. Suceava din Str. Petru Rareş, nr. 5, în incinta Camerei de Conturi Suceava, et. 2, camera 24 sau pot fi trimise pe adresa de e-mail: [email protected].
În cadrul ediţiei precedente a concursului „Mesajul meu antidrog”, printre premianţii etapei naţionale se numără şi elevul Răzvan Hulubaş de la Liceul Teoretic „Virgil Madgearu” Suceava, pe care îl felicităm pentru câştigarea premiul al II-lea la secţiunea spot şi film de scurt metraj.
Intră acum și în grupul de