Târg de antichități, demonstrații ale Jandarmeriei și ateliere de creație, în weekend, la Iulius Mall Suceava


Intră acum și în grupul de

Se apropie un nou week-end bogat în evenimente, la Iulius Mall. Sucevenii vor putea completa sesiunile de shopping cu târg de antichități, competiție de pictat ouă, ateliere de creație și demonstrații de intervenție care marchează Ziua Jandarmeriei.

Sărbătorile Pascale sunt prilej pentru a pune în valoare tradiția. De aceea, Iulius Mall Suceava organizează, joi și vineri, pe 29 și 30 martie 2018, o competiție de pictat ouă.

Patru echipe formate din câte cinci elevi de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava își vor lăsa imaginația și îndemânarea să facă spectacol. Tinerii, sub coordonarea prof. Roxana Bliortu, vor picta patru ouă gigant, având ca temă „picturi celebre”. Cea mai talentată echipă va fi premiată cu sesiuni de shopping în magazinele Iulius Mall Suceava, iar operele de artă vor fi expuse în diferite zone ale centrului comercial.

De vineri până duminică, în perioada 29 martie – 1 aprilie, parterul Iulius Mall Suceava va găzdui o nouă ediție a târgului de obiecte cu patina timpului, atât de îndrăgit de clienți.

Colecționarii s-au pregătit și de această dată cu piese de o eleganță aparte, care spun povești ale trecutului, spre încântarea celor pasionați de artă și antichități. Clienții pot admira și cumpără bijuterii, accesorii, articole decorative, elemente de numismatică și filatelie, argintărie, tablouri, piese de mobilier, cărți, instrumente muzicale și multe alte obiecte impresionante, la Târgul Colecționarilor.

Dacă este sâmbătă, atunci este zi de creație pentru prichindei. În această săptămână se vor desfășura trei sesiuni ale atelierelor de creație, de la orele 14.00, 15.00 și 16.00, pentru a oferi prilejul cât mai multor copii să participe.

Sub îndrumarea specialiștilor Creativ & Deco, cei mici vor realiza decorațiuni sub formă de iepurași. Cu ajutorul plastilinei, participanții vor da culoare personajului de Paște, iar la final, Urechiatul le va înfrumuseța propria cameră. Participarea este gratuită, materialele necesare fiind oferite de Iulius Mall Suceava.

Duminică, 1 aprilie, de la ora 12.00, pe platoul central al Iulius Mall, Inspectoratul de Jandarmi Județean „Bogdan Vodă” Suceava desfășoară o serie de manifestări dedicate Zilei Jandarmeriei Române.

Detașamentul de intervenție al instituției va prezenta exerciții de intervenție profesională. Momentul spectaculos va fi cel de dresaj canin, dar și prezentarea tehnicii şi armamentului din dotarea structurilor de intervenţie din cadrul Jandarmeriei Române.

Până pe 6 aprilie, cumpărăturile de minimum 100 de lei din magazinele Iulius Mall Suceava sunt răsplătite cu premii pentru un Paște îmbelșugaj.

Zilnic, primii 200 de participanți la campania „De Paște, îmbrățișează tradiția” vor fi invitați să aleagă un ou încondeiat, care ascunde premii instant: cozonaci, sticle de vin, dulciuri, sesiuni de înfrumusețare la saloanele Carmen Style sau Adria Styl, ori băuturi răcoritoare. În urma extragerilor din fiecare zi, doi clienți vor câștiga câte un coș cu bunătăți de Paște, iar un altul va fi premiat cu o pereche de cercei din aur de la Atlantis Gold. Marele norocos va fi desemnat pe 6 aprilie, prin tragere la sorți, și va fi răsplătit cu o sesiune de cumpărături în valoare de 1.500 de euro.

Departament PR


Intră acum și în grupul de