Arhitectul Ion Andriu este noul președinte al Filialei Nord Est a Ordinului Arhitecților din România. Arhitecții suceveni Constantin Gorcea și Corina Roncea au fost aleși vicepreședinți


Intră acum și în grupul de

Recent, fosta Uzina de apă a Sucevei a fost gazda CONFERINȚEI TERITORIALE a Filialei Nord Est a Ordinului Arhitecților din România (OAR). Locația respectivă, datând din 1912, este în prezent gazda organizaților locale ale breslei arhitecților a fost restaurată și reabilitată pentru a putea redeveni funcțională, demers care a fost apreciat și în plan național fiind recompensat cu premii, inclusiv cu premiul ”arhitectura patrimoniului cultural” al Bienalei Naționale de Arhitectură în 2016, acordat autorului principal arh. Constantin Gorcea.

Conferința Teritorială a ales noile organisme de conducere ale Filialei, respectiv președintele, consiliul teritorial, și componența comisiei de cenzori și comisiei de disciplină. Președinte al Filialei Nord Est a OAR pentru perioada 2018 – 2022 a fost ales arhitectul Ion Andriu. Colegiul Director stabilit de noul Consiliu teritorial de conducere al Filialei este format din arhitecții Constantin Gorcea (Suceava), arh. Mihai Tulbure (Botoșani), arh. Corina Roncea (Suceava) – vicepreședinți și arhitectul Alexandru Oltean – trezorier, care alături de președintele Filialei asigură coordonarea activității curente. Au fost aleși și delegații pentru Conferința Națională a OAR care va avea loc la București în perioada 30 iunie – 1 iulie a.c..

Reamintim că OAR cuprinde 22 filiale din întreaga țară, Filiala Nord Est grupând cei 182 de membri (arhitecți și conductori arhitecți) de pe raza județelor Suceava și Botoșani.

Ordinul Arhitecților din România funcționează în condițiile Legii 184/2001 și are ca principal rol gestionarea modalităților de exercitare a profesiei de către cei circa zece mii de membri ai organizației. Deasemenea OAR are ca sarcină protejarea patrimoniului construit, reprezentarea organizației în raport cu organele administrației centrale și locale, cu instituțiilor statului, cu celelalte organisme profesionale internaționale,  participarea la diverse activități culturale și profesionale, precum și reprezentarea și apărarea intereselor membrilor. Ca o apreciere a OAR în plan internațional, menționăm că președintele organizației Ordinului Arhitecților din România, arhitectul Șerban Țigănaș, a fost ales la Congresul Uniunii Internaționale a Arhitecților, care a avut la Seul în septembrie 2017, Secretar General al UIA.


Intră acum și în grupul de