Intră acum și în grupul de
A fost minunat!
Așa au spus plini de bucurie copiii care au mers în excursie în Maramureș. Copiii din Grupul de Cateheză al Bisericii „Sfântul Dumitru” din Suceava au primit în dar de la părintele Justinian Cojocar o zi de neuitat în minunatul Maramureș, ca o încununare a rezultatelor frumoase obținute în anul școlar încheiat și a expresiei dragostei și implicării în proiectele frumoase de la cateheză.
Prima oprire a fost la Sighetul Marmației la Memorialul Victimelor Comunismului și a Rezistenței. Copiii s-au născut toți după anul 1989 și perioada grea a comunismului o știu doar din cărțile de istorie și din ce le-au spus părinții și bunicii. Cea mai mare realizare a vizitei la Memorial a fost conștientizarea bucuriei că trăim într-o libertate acum pe care avem datoria s-o lăsăm moștenire urmașilor noștri.
La Săpânța copiii s-au mutat de la o cruce la alta, admirând picturile și citind cu atenție textele care vorbeau despre omul care odihnea în cimitir. Biserica din cimitir care se împodobește acum cu mozaic se află exact în mijlocul unei mări de cruci pictate, culoarea albastră fiind zărită cel mai des, parcă oglindind cerul. Aproape de Săpânța, la Peri, se află Mănăstirea „Sfântul Arhanghel Mihail”, din lemn.
O mănăstirea extraordinar de frumnoasă a fost Bârsana, amintită în documente de la sfârșitul secolului al XIV-lea. Biserica din lemn era toată împodobită cu pictură deschisă la culoare, pe un fond de alb-gălbui care era atât de cald. În Muzeul mănăstirii copiii au văzut tipărituri vechi, la loc de cinste fiind Cazania lui Varlaam din 1643 și Biblia de la București din 1688. Mult timp, pe lavițe mănăstirești, copiii s-au odihnit bând apă de la izvorul mănăstirii și privind la meșterii maramureșeni care acopereau altărașul de vară al mănăstirii, aflat în mijlocul curții pline de flori.
Copiii s-au închinat în bisericile din lemn vechi de 300 de ani din Rozavlea și Poienile Izei, ultima aflată pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Ultima oprire a fost la Mănăstirea Moisei, veche de peste 4 veacuri. Un călugăr de la Moisei le-a vorbit copiilor despre istoricul lăcașului de cult, fiind impresionat de rezultatele lor frumoase de la școală. Prin vestitele stațiuni turistice Borșa și Vatra Dornei a fost drumul de întoarcere spre orașul drag Suceava, capitala unei regiuni mirifice – Bucovina.
Este deja o tradiție excursia de sfârșit de an. Până acum copiii au vizitat toată Bucovina, Neamțul cu mănăstirile și peisajele pitorești, Ucraina cu Lavra Poceaev și Lavra Peșterilor din Kiev, o parte din Europa Occidentală și aproape toată Scandinavia, până la Polul Nord. Pentru că e un an special și pentru că s-au ostenit copiii și au reușit să obțină locul I pe Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, fiind premiați de Patriarhul României. Sankt Petersburg și Lacul Ladoga sunt următoarele destinații în Iulie.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Asociația Culturală „Sfântul Mitropolit Dosoftei”
Intră acum și în grupul de